Sindromul Tourette: premierul britanic cere scuze, Udrea nu
„Nu reuşesc, în Camera Comunelor, să nu fiu distras de persiflările fără sfârşit, e ca şi cum cineva cu sindromul Tourette stă în permanenţă în faţa ta”, a declarat Cameron.
David Cameron a fost criticat vehement de sociatatea civilă pentru limbajul folosit, în special în ceea ce privește folosirea sindromului Tourette drept termen de comparație. Tourette este o tulburare neuropsihiatrică și se caracterizează prin ticuri vocale și musculare, inclusiv repetarea neașteptată a unor mișcări sau sunete.
În consecință, Downing Street a remis duminică publicităţii un comunicat în care îşi cere scuze, subliniind că premierul a făcut remarca spontan, fără a o pregăti.
Un episod similar s-a petrecut și pe scena politică românească, când Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale, a declarat în primăvara anului trecut, în cadrul unei conferințe de presă, că liderul PSD, Victor Ponta, „este lovit de sindromul Tourette”.
Singura diferență dintre episodul britanic și cel autohton este că, în cazul celui din urmă, a lipsit cu desăvârșire orice reacție din partea societății civile. Mai exact, din partea organizaţiilor care apără drepturile şi imaginea bolnavilor.