Singura și cea mai mare aeronavă comercială din lume aterizează la București. Cum arată aeronava Antonov An-225
Sosirea celui mai mare avion comercial din lume este anunțată pentru ora 15.00, pe 7 octombrie. Avionul pleacă din Linz, Austria și se va opri la București pentru a-și continua zborul spre Riad, capitala Arabiei Saudite, potrivit Boardingpass.ro.
Decolarea spre destinația finală este prevăzută pentru data de 8 octombrie, dimineața.
Primul zbor al aeronavei numită Myria, ceea ce înseamnă vis în limba ucraineană, a avut loc pe 21 decembrie 1988, când a decolat pentru de pe aerodromul fabricii din Svyatoshyn. Avionul a fost construit pentru a transporta naveta spațială Buran și compenente ale rachetei Energiya.
Aeronava are o lungime de 84 de metri, o înălțime de 18,2 metri și o anvergura a aripilor de 88,4 metri. Myria zboară la o viteză de croazieră de 800 de km/oră și poate zbura pe o distanță de 15.400 de km.
Avionul a fost reintrodus în circuitul comercial anul acesta și are cea mai mare cabină cargo din lume. Myria poate transporta marfă de până la 250 de tone. Aeronava a mai fost folosită anul acesta pentru transporturile umanitare și a deservit companii și guverne care au transportat volume de marfă care nu pot fi mutate cu alte avioane din lume.
Foto: Compania Antonov