Singurul submarin al României intră în proces de modernizare anul acesta
„În anul acesta vor intra într-un program de modernizare, pe un program multianual, una din fregate și submarinul Delfinul. Pe un program multianual deoarece nu se poate realiza modernizarea nici a fregatelor, nici a submarinului într-un singur an, dar demarăm acest proces în 2014. Pentru a realiza programul multianual trebuie să facem evaluările necesare, dar am alocat banii ca programul să poată începe. Prin bugetul Ministerului Apărării, am alocat în acest an peste un miliard două sute de mii de lei pentru modernizarea și restructurarea tuturor capabilităților pe care le avem la trei categorii de forțe. (…) Modernizarea înseamnă reparații capitale și dotarea fregatelor cu armamentul necesar pentru a putea îndeplini orice operațiune militară pe mare”, a declarat Mircea Dușa, marți, la Constanța.
Unicul submarin românesc – Delfinul – nu s-a mai scufundat de 18 ani. Mircea Duşa a declarat în mai 2013 că submarinul Delfinul are nevoie de un nou set de baterii care costă circa 20 de milioane de euro.
În prezent, „Delfinul” nu mai face decât figuraţie la Ziua Marinei Române, fiind unul dintre principalele obiective de interes pentru civilii care vizitează portul militar. În prezent, în lume mai sunt active 48 de submarine din clasa „Kilo”, din cele 57 construite.
Ministrul Apărării s-a aflat, marți după-amiază, în portul militar Constanța, unde a participat la ceremonia de schimbare a conducerii Flotei. Astfel, Forțele Navale Române sunt conduse începând de marți de către comandorului Tiberiu Liviu Chodan, care a fost comandantul Componentei Operaționale Navale din Statul Major al Forțelor Navale.
Funcția de comandant al Forțelor Navale a rămas vacantă după ce la sfârșitul anului trecut contraamiralul Alexandru Mîrşu, fostul comandant, a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Navale.