SIPEX raportează o creștere de peste 5% a cifrei de afaceri în semestrul I din 2023, bazată pe avansul vânzărilor în canalul B2B cu 30%. Profitul însă a scăzut

Compania SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa de Valori București în piața AeRO, cu activitate de 26 de ani pe acest segment, anunță rezultatele financiare aferente primului semestru din 2023. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 145 de milioane de lei, o creștere de 5,5% comparativ cu perioada similară din 2022, susținută de creșterea vânzărilor în canalul B2B cu mai mult de 30%.
Ion Dobreanu - mie, 16 aug. 2023, 17:38
SIPEX raportează o creștere de peste 5% a cifrei de afaceri în semestrul I din 2023, bazată pe avansul vânzărilor în canalul B2B cu 30%. Profitul însă a scăzut

„Am continuat consolidarea segmentului B2B a cărei pondere în cifra de afaceri este de peste 40% și am înregistrat un avans al numărului de clienți deserviți. În aceeași direcție am încheiat parteneriate pentru creșterea gamei de produse distribuite prin cele 12 centre logistice pe care le deținem la nivel național. Ne-am adaptat la contextul de piață și am înregistrat cel mai bun semestru din punct de vedere al cifrei de afaceri pentru companie din ultimii trei ani, deservind peste 2.900 clienți și meținându-ne traiectoria de companie profitabilă an de an. Ne așteptăm să continuăm trendul ascendent și pentru trimestrul III estimăm rezultate mai mari față de acceași perioadă a anului trecut”, a declarat Irinel Gheorghe, CEO SIPEX.

Creșterea afacerilor SIPEX a fost susținută de un management atent al stocurilor, previzionarea precisă a vânzărilor, precum și gestionarea atentă a cheltuielilor.

Profitul net realizat a fost de 3,32 de milioane de lei, o scădere față de primul semestru din 2022, ca urmare a creșterii cheltuilelilor de exploatare, în special cheltuielile privind mărfurile. Raportat la primul trimestru din 2023, profitul net a înregistrat o creștere semnificativă în trimestrul doi, în contextul creșterii volumului de vânzări.

Raportat la specificul activității SIPEX, principala categorie de cheltuieli (84% din totalul cheltuielilor de exploatare) o reprezintă cheltuielile privind mărfurile care au crescut în primele șase luni din 2023 cu 14%.

Compania operează cu un model de afaceri integrat, organizat în trei linii de afaceri: vânzare și distribuție de materiale și finisaje pentru construcții, prestări servicii (consultanță tehnică) și vânzare de produse finite colorate.

Distribuția se realizează prin cele trei canale:

● Retailul tradițional – magazine de diferite dimensiuni, cu excepția celor DIY (Do It Yourself), cu vânzare prin agenți dedicați.
● Business to business (corporate) – societăți de construcții, dezvoltatori, instituții de stat sau private, echipe de meseriași și persoane fizice care construiesc în regie proprie sau își renovează proprietățile. Din 2019 compania are un canal dedicat acestui segment, www.sipexcomenzi.ro, care are scopul de a simplifica procesul de vânzare către partenerii existenți și de a reduce costurile operaționale, prin oferirea unor facilități self-service.
● Magazin online propriu – cu aplicație de mobil, tabletă și laptop. Aplicația utilizată repartizează comenzile către cele mai apropiate puncte de lucru, astfel încât livrarea să se facă într-un timp cât mai scurt.

Despre SIPEX

De-a lungul celor 26 de ani de activitate, SIPEX a construit parteneriate pe termen lung, are aproximativ 300 de angajați, deține 12 centre logistice și un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru și de desfacere ale companiei sunt: Brașov, București, Cluj, Craiova, Iași, Ilfov (Pantelimon), Focșani, Piatra Neamț, Prahova (Ariceștii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara.

SIPEX a fost listată la Bursa de Valori București în piața AeRO în 3 iunie 2022 în urma unui plasament privat prin care a atras 10,6 milioane de lei de la 54 de Investitori, iar începând cu 20 martie 2023 acțiunile SIPEX au intrat în structura indicelui BETAeRO.

Te-ar mai putea interesa și
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții privind închiderea fabricilor germane și reducerile salariale, dar rămân......
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...