Sirenele au sunat în Donețk. Începe evacuarea populației civile în Rusia. Putin a ordonat să fie organizată cazarea celor care părăsesc Donbasul

Un puternic sunet de sirene a fost auzit vineri după-amiază în centrul oraşului Doneţk, capitalei republicii omonime separatiste proruse din estul Ucrainei, unde mai devreme liderul local a anunţat evacuarea populaţiei civile către Rusia de teama unei ofensive a armatei ucrainene, intenţie negată de guvernul de la Kiev, transmite Reuters, citată de Agerpres.