Siria a acceptat un nou termen, sfârşitul lunii aprilie, pentru distrugerea arsenalului său chimic

Siria a acceptat un nou termen pentru eliminarea arsenalul său chimic, sfârşitul lunii aprilie, după ce nu a reuşit să respecte termenul iniţial - începutul lunii februarie - pentru scoaterea în afara ţării a armelor sale chimice, au declarat miercuri surse oficiale, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 20:53
Siria a acceptat un nou termen, sfârşitul lunii aprilie, pentru distrugerea arsenalului său chimic

În baza unui acord SUA-Rusia după un atac cu arme chimice care a ucis sute de persoane lângă Damasc anul trecut, guvernul preşedintelui Bashar al-Assad ar fi trebuit să predea 1.300 de tone de arme chimice până la 5 februarie pentru a fi distruse în afara ţării.

Însă până acum numai 10% din stocul total a fost scos din ţară, potrivit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care supraveghează procesul împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite.

Pe fondul creşterii nemulţumirii internaţionale privind ritmul lent al procesului, Siria a prezentat săptămâna trecută un nou plan de 100 de zile pentru distrugerea substanţelor chimice rămase, stabilind astfel ca termen sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie pentru finalizarea procesului. OIAC a afirmat însă că procesul se poate încheia mai repede, în pofida luptelor dintre forţele lui Assad şi rebeli.

Surse diplomatice au afirmat că, potrivit noului termen stabilit, Siria ar urma să transporte majoritatea substanţelor chimice rămase la portul Latakia până la data de 13 aprilie, de unde acestea ar fi expediate pentru a fi distruse. Loturile din două locaţii unde securitatea este precară vor fi livrate către portul Latakia până la 27 aprilie, au mai spus sursele menţionate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Ministrul Economiei, Radu Miruţă a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că speră ca România să primească mai mulți bani prin programul Uniunii Europene pentru reînarmare, în valoare de 800 de......
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții agricole
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții ...
Un producător de miere bio și o piață volantă organizată de o direcție agricolă din România se află printre finaliștii ...
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele Vucic spune că nu va ceda în faţa manifestanţilor
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat duminică că nu va ceda în faţa zecilor de mii de manifestanţi adunaţi ...
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii intervin pentru stingerea focului
UPDATED. Ce spune dezvoltatorul CTP. Incendiu la depozitul retailerului LPP, care deține Sinsay și Reserved. Pompierii ...
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat ...