Siria a efectuat un nou transport de arme chimice, în vederea neutralizării în străinătate

Siria a efectuat al treilea transport de arme chimice, în virtutea acordului pentru neutralizarea arsenalului neconvenţional, anunţă misiunea comună a Naţiunilor Unite şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 20:03
Siria a efectuat un nou transport de arme chimice, în vederea neutralizării în străinătate

„Un al treilea transport de arme chimice a avut loc luni din Siria. Încărcătura a fost urcată la bordul unei nave norvegiene”, precizează misiunea internaţională.

Nava-cargo a fost escortată de ambarcaţiuni militare chineze, daneze, norvegiene şi ruse.

„În paralel, unii agenţi chimici au fost distruşi pe teritoriul sirian”, adaugă misiunea internaţională, salutând „progresele înregistrate” şi încurajând Siria să accelereze transportarea armelor chimice.

Regimul de la Damasc a fost criticat în ultimele săptămâni pentru întârzierile în respectarea termenelor de evacuare a armamentului chimic care urmează să fie distrus.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 130.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...