Siria a respins misiunea ONU de anchetare a utilizării armelor chimice

Damasc a respins luni misiunea anchetatorilor ONU ce urmau a fi trimişi în Siria pentru a determina dacă au fost folosite arme chimice în conflict, aşa cum era propusă de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care dorea ca misiunea să cuprindă tot teritoriul, relatează AFP.
Economica.net - lun, 08 apr. 2013, 20:35
Siria a respins misiunea ONU de anchetare a utilizării armelor chimice

„Secretarul general (…) a sugerat o misiune suplimentară care să permită deplasarea pe întreg teritoriul sirian, aceasta fiind în contradicţie cu solicitarea făcută de Siria Naţiunilor Unite” în legătură cu acest subiect, a declarat un responsabil al ministerului Afacerilor Externe citat de agenţia oficială SANA.

Acesta a subliniat că „Siria nu poate accepta astfel de manevre din partea secretariatului general al ONU, ţinând cont de rolul negativ pe care acestea le-au jucat în Irak şi care au deschis calea invaziei americane” din 2003.

Ministerul Afacerilor Externe sirian a „regretat” că Ban Ki-moon „a cedat presiunilor statelor cunoscute pentru susţinerea faţă de vărsarea de sânge din Siria”, fără a preciza despre ce state este vorba.

Acesta a precizat că cererea pe care Damascul a făcut-o la Naţiunile Unite se referea la „trimiterea unei misiuni tehnice neutre şi cinstite în satul Khan Aassal din provincia Alep (nord) pentru a ancheta ceea ce s-a întâmplat după ce satul a fost ţinta unei rachete dotate cu materiale chimice toxice lansată de grupuri teroriste”.

Guvernul sirian şi opoziţia armată se acuză reciproc de folosirea armelor chimice în regiunile Alep şi Damasc în cadrul conflictului care a distrus ţara.

Anterior în cursul zilei de luni, Ban Ki-moon a anunţat că anchetatorii Naţiunilor unite sunt „pregătiţi” să fie trimişi în Siria, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia deschiderii la Haga, la sediul Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), a celei de-a treia conferinţe cu privire la bilanţul Convenţiei asupra armelor chimice.

„Poziţia mea este clară, toate acuzaţiile vor fi anchetate fără întârziere, fără condiţii şi fără excepţii”, a susţinut Ban Ki-moon, conform căruia „ONU este în prezent în măsură să plece în Siria”. „În mai puţin de 24 de ore, toate aranjamentele logistice ar fi reglate”.

„Mai aşteptăm doar aprobarea guvernului sirian pentru a determina dacă arme chimice au fost folosite”, a adăugat secretarul general: „continuăm discuţiile pe această temă cu guvernul sirian”.

Conform ministerului sirian, consultările şi „scrisorile schimbate” între Siria şi ONU au „înregistrat progres până la 3 aprilie”, înainte de sosirea lui Ban la Haga şi solicitarea sa privind o „misiune suplimentară”.

Damasc a depus la 20 martie o cerere oficială pentru o anchetă a ONU asupra utilizării armelor chimice în Siria, care a fost anunţată a doua zi de Ban Ki-moon.

Marea Britanie şi Franţa au solicitat la rândul lor ONU să ancheteze asupra acuzaţiilor de utilizare a armelor chimice de către regimul sirian.

Te-ar mai putea interesa și
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului......
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...