Siria ar putea deveni un „Afganistan mediteraneean” – preşedintele Turciei
Într-un interviu acordat ziarului britanic în timpul unei vizite la Edinburgh, capitala Scoţiei, Gül a catalogat ca „foarte dezamăgitoare” reacţia lumii faţă de criza siriană.
Dacă „indiferenţa” comunităţii internaţionale continuă, „s-ar putea ajunge la o şi mai mare radicalizare şi la faptul ca unele grupări care participă la războiul civil să aibă o atitudine şi mai extremă”, a adăugat şeful statului turc.
„Nu cred că cineva ar tolera existenţa a ceva ca Afganistanul pe malul Mediteranei”, a subliniat el.
„Din acest motiv, comunitatea internaţională trebuie să aibă o poziţie foarte solidă cu privire la Siria”, a apreciat Gül.
Turcia este unul dintre principalii susţinători ai rebelilor care luptă împotriva regimului de la Damasc şi găzduieşte pe teritoriul său aproximativ 600.000 de refugiaţi sirieni.
Abdullah Gül a mai avertizat că va reacţiona „în modul cel mai ferm posibil” în cazul în care conflictul sirian se va extinde de partea turcă a frontierei dintre Turcia şi Siria.
El a acuzat aliaţii ţării sale că nu au susţinut suficient eforturile turce în vederea unor negocieri cu preşedintele Bashar al-Assad la începutul crizei, în martie 2011.
Gül consideră că dacă ar fi continuat, la acea vreme, negocieri cu omologul său sirian, „100.000 de persoane ar fi putut să nu moară, iar Siria nu s-ar fi confruntat cu atâtea distrugeri”.