Siria: Erdogan apără rolul Turciei şi critică Europa

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a apărat cu fermitate miercuri rolul ţării sale în căutarea 'păcii regionale', reamintind în faţa ONU că Turcia a primit 1,5 milioane de refugiaţi sirieni şi criticând în acelaşi timp inerţia ţărilor europene.
Economica.net - joi, 25 sept. 2014, 06:14
Siria: Erdogan apără rolul Turciei şi critică Europa

‘Turcia a încercat din greu să construiască pacea şi prosperitatea în regiune’, a declarat preşedintele turc, a cărui ţară a fost de multe ori acuzată de complezenţă faţă de jihadiştii ce luptă în Siria, notează AFP, citată de Agerpres.

‘Aş dori să spun că Turcia nu este o ţară ce sprijină sau permite terorismul. Turcia de asemenea a suferit de terorism de treizeci de ani’, a notat Erdogan.

‘Am primit 1,5 milioane de persoane care au fost nevoite să fugă din Siria. 1,5 milioane de persoane sunt în ţara mea şi noi le oferim hrană, medicamente, educaţie’, a insistat Erdogan.

‘Dar până acum nu am primit mult sprijin. Ce fac ţările europene bogate şi puternice? Până în prezent ele nu acordă refugiu decât pentru 130.000 de refugiaţi sirieni’, şi-a exprimat el regretul, cerând de asemenea Naţiunilor Unite să dea dovadă de ‘mai mult curaj’.

El a făcut apoi o adevărată pledoarie pentru ţara sa.

‘Turcia şi-a deschis frontiera kurzilor, Turcia este cea care le-a furnizat ajutor umanitar’, a declarat Erdogan.

‘În ultimele cinci zile, numărul refugiaţilor a depăşit 150.000 de persoane’, a adăugat el, în timp ce zeci de mii de sirieni, majoritatea kurzi, au fugit în Turcia odată cu înaintarea jihadiştilor organizaţiei Statul Islamic /SI/ în nord-estul Siriei.

‘Ne-am deschis uşile evreilor, i-am protejat întotdeauna pe creştini, sunt mândru să spun că Turcia a devenit una dintre ţările cele mai generoase din lume’, a mai spus Erdogan.

‘Suntem gata să sprijinim pacea regională şi internaţională indiferent de cost’, a asigurat el.

Ankara s-a arătat până acum reticentă să participe la coaliţia internaţională condusă de Statele Unite pentru a răspunde militar jihadiştilor SI în Irak şi Siria, aminteşte AFP.

Marţi, Erdogan a declarat că Turcia îşi va aduce ‘sprijinul necesar’, ce ar putea fi ‘militar şi politic’, dar fără alte detalii.

Te-ar mai putea interesa și
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service nu mai puțin de 768.927 de mașini deja vândute în întreaga lume din......
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun ...
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...