În schimb, miniştrii l-au asigurat pe Bashar al-Assad că ‘Liga Arabă va contribui la asigurarea unei ieşiri sigure pentru el şi familia sa’, se afirmă în comunicatul lor final, publicat în noaptea trecută.
Această iniţiativă are scopul ‘să pună capăt vărsării de sânge’, ‘să păstreze unitatea Siriei’ şi ‘să garanteze o tranziţie paşnică a puterii’ în această ţară, membră a Ligii Arabe, potrivit textului citat de Agerpres.
Primul ministru al Qatarului, şeicul Hamad Ben Jassam Al-Thani, a declarat presei că ‘există o înţelegere asupra unei demisii rapide a preşedintelui Bashar al-Assad pentru o ieşire sigură’, ţinând seama de lucrările Comitetului ministerial arab preocupat de criza siriană, ca urmare a reuniunii ministeriale a ţărilor Ligii Arabe.
Miniştrii au invitat opoziţia şi Armata Siriană Liberă (ASL), formată din dezertori şi civili înarmaţi, să înfiinţeze ‘un guvern de unitate naţională’, a spus el.
Acest guvern, care va avea de ‘favorizat o tranziţie paşnică’, trebuie ‘să reunească forţele opoziţiei în Siria şi în străinătate’, precum şi ‘autoritatea naţională de facto’, au indicat miniştrii în comunicat, fără să precizeze ce înţeleg prin autoritate ‘de facto’.
Ei au inivitat ONU să modifice mandatul emisarului internaţional în Siria Kofi Annan pentru ca misiunea lui să fie axată pe plecarea lui Bashar al-Assad şi o tranziţie paşnică a puterii.
Primul ministru al Qatarului şi secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, au fost însărcinaţi să se ducă la Moscova şi Beijing pentru a expune concluziile reuniunii de la Doha conducătorilor Rusiei şi Chinei, aliate ale Damascului, care au făcut uz de dreptul lor de veto pentru a bloca rezoluţii prevăzând sancţiuni împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Paralel, ţările arabe vor cere o reuniune extraordinară a Adunării generale a ONU pentru crearea în Siria a ‘zonelor de securitate’ şi în special a ‘culoarelor umanitare’.
Şeicul Hamad i-a cerut preşedintelui Assad să ia o decizie ‘curajoasă’ pentru a-şi salva ţara. ‘El poate opri distrugerile şi omorurile luând o decizie curajoasă’, a spus el, indicând că o singură ţară din Liga Arabă – pe care nu a numit-o – a emis rezerve cu privire la comunicatul final.
Miniştrii au mai decis ca Liga Arabă să aloce un ajutor de 100 milioane de dolari refugiaţilor sirieni, a indicat şeicul Hamad.