Siria: Opozanții condamnă lupta pentru influență a puterilor regionale

Economica.net
26 05. 2013
siria1_42990700

Coaliția a demarat reuniunile joi în Istanbul, pentru a dezbate în special participarea la o eventuală conferință internațională de pace, „Geneva 2”, la inițiativa diplomaților ruși și americani.

Opozanții au dezvăluit că reuniunile nu s-au putut concentra asupra acestei teme cheie, deoarece cererile țărilor regionale de a mări numărul de membri ai Coaliției au divizat grupul și au blocat progresul discuțiilor asupra celorlalte puncte de pe agenda de lucru.

„Există Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite care încearcă să includă până la 30 de membri în Coaliția Națională. Obiectivul lor este de a reduce influența Fraților Musulmani în această structură”, a precizat un membru al Coaliției, sub protecția anonimatului.

Acesta a subliniat că, de cealaltă parte, Turcia, Qatarul și, într-o anumită măsură, Franța susțin Coaliția oricum ar fi ea, apreciind drept „exagerate” percepțiile potrivit cărora grupul este sub controlul islamiștilor.

Un alt membru al Coaliției, făcând referire la Arabia Saudită și Statele Unite, a criticat intervenționismul acestora: „Amenință să nu ne furnizeze bani și armament şi ne spun că Bashar al-Assad va rămâne la putere dacă nu ne pronunțăm în favoarea extinderii Coaliției cu încă 30 de membri”.

„Este scandalos. Această rivalitate pentru putere ucide opoziția siriană”, a subliniat reprezentantul, preferând și el să rămână sub protecția anonimatului.

Presați de susținătorii lor occidentali și arabi să se așeze la masa negocierilor, mulți membri ai Coaliției și-au exprimat rezervele cu privire la inițiativa „Geneva 2”, cerând asigurări din partea comunității internaționale pentru înlăturarea lui Bashar al-Assad de la putere.

Coaliția Națională Siriană. Principalul grup de opozanți ai regimului sirian, are nevoie de susținere internațională, însă s-a confruntat cu rivalitățile regionale și divergențele dintre membrii săi.

Qatarul, principalul finanţator al Coaliției, susține Frații Musulmani, în timp ce Arabia Saudită vecină încearcă să-și revendice rolul istoric de putere regională, potrivit unor persoane importante din opoziție.