Siria: Ultimele unităţi de producere a armelor chimice, distruse în curând

Lucrările pentru distrugerea ultimelor instalaţii siriene de producere a armelor chimice vor demara în această lună şi urmează să se încheie anul viitor, a anunţat ONU miercuri, potrivit AFP.
Economica.net - J, 06 nov. 2014, 04:49
Siria: Ultimele unităţi de producere a armelor chimice, distruse în curând

Diplomata olandeză Sigrid Kaag, la conducerea misiunii Naţiunilor Unite însărcinate cu eliminarea arsenalului chimic al Siriei, le-a făcut cunoscut celor 15 membri ai Consiliului de Securitate că vor fi demolate 13 unităţi de producţie, potrivit ambasadorului australian Gary Quinlan, scrie Agerpres.

‘Pregătirile pentru a demara distrugerea a 12 unităţi de producţie restante – şapte hangare şi cinci tuneluri subterane – vor începe în cursul acestei luni şi vor fi încheiate până în vara lui 2015’, a explicat Gary Quinlan jurnaliştilor la încheierea reuniunii.

O altă unitate de producţie a ricinei va fi, de asemenea, distrusă, a precizat diplomatul australian a cărui ţară prezidează Consiliul luna aceasta.

După un atac în august 2013 cu gaz sarin la periferia Damascului, denunţat de o mare parte a comunităţii internaţionale care a acuzat guvernul Bashar Al-Assad, regimul sirian a acceptat să îşi desfiinţeze arsenalul chimic.

Ambasadorul sirian la ONU, Bachar Jaafari, a declarat în faţa ziariştilor că distrugerea va începe ‘în această lună, în această săptămână’.

Siria a evacuat în total 1.300 de tone de agenţi chimici. Transferul acestor arme şi distrugerea lor sunt o urmare a aderării Siriei, în octombrie 2013, la Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (CWC) în cadrul unui acord ruso-american. Acest acord a permis să se evite o intervenţie militară americană după ce Damascul a fost acuzat că a utilizat gaz sarin într-un atac soldat cu moartea a 1.400 de persoane anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligaţia să fie "prezent, atent şi......
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, a fost convocat de Ministerul de Externe israelian în urma afirmaţiilor ...
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Șeful armatei germane, Carsten Breuer, a ordonat armatei ca, până în anul 2029, să fie deplin echipată cu arme şi ...
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, pentru salvarea a două persoane care au căzut în canalul Dunăre-Marea ...