„Sistemele de case inteligente se dezvoltă încet, dar sigur, în România” – INTERVIU

Piaţa românească rezidenţială se va dezvolta cu o tendinţă de extindere a sistemelor de case inteligente (domotice), chiar dacă în ultimii ani s-a înregistrat o scădere sau o stagnare pe segmentul imobiliar, apreciază, într-un interviu pentru AGERPRES, Viorel Niculae, care a preluat din 2001, când avea numai 26 de ani, conducerea diviziei de electrice a Grupului Menatwork, unul dintre cei mai mari producători şi importatori români pentru aparate de iluminat şi materiale electrice.
Economica.net - Dum, 06 iul. 2014, 09:33

AGERPRES: Ce raţiuni economice v-au determinat să lansaţi pe piaţa românească tehnologia de sisteme de casă inteligentă, pentru care aţi şi devenit unic dezvoltator ?

Viorel Niculae: Raţiunile economice au fost date de oportunitatea de a promova pe piaţa din România un produs care exista foarte puţin în piaţă, dar care este posibil să reprezinte o tehnologie de viitor pentru dezvoltatorii imobiliari locali. Estimăm că piaţa locală de investiţii în sisteme domotice inteligente o să atingă valoarea de un milion de euro, în 2014. Noi apreciem că anul acesta o să vindem cam cât am vândut în ultimii patru ani, ceea ce înseamnă undeva între 60 şi 65 de sisteme domotice inteligente, la o medie de 12.000 de euro pe instalare. Am avut şi cereri speciale a căror valoare s-a ridicat la 40.000 de euro. Apreciez că, în maximum patru ani, în locuinţele noi nu vom mai avea întrerupătoare pe care să le comandăm manual.

AGERPRES: Ce va însemna această schimbare, pentru că întrerupătoarele clasice se folosesc de aproape 100 de ani în case?

Viorel Niculae: Înseamnă inovare şi uşurarea preocupărilor noastre zilnice. Dacă ştii să foloseşti un telefon mobil, vei şti să foloseşti şi acest sistem. Casa va putea fi ‘comandată’ de pe telefonul mobil sau tabletă. În urmă cu şase ani, am constatat că tehnologia de sisteme domotice inteligente pentru casele rezidenţiale a ajuns la maturitate pe pieţele din Vest şi am înţeles că aceste sisteme vor fi asimilate şi de piaţa din România, dacă vor fi suficient de bine promovate. Este firesc. Întotdeauna tindem să ne uităm către Vest şi să vedem cum evoluează lucrurile acolo şi ştim că urmează, cu siguranţă, să ajungă şi la noi, chiar dacă cu o anumită perioadă de întârziere. Ţinând cont de experienţa pe care o avem pe piaţa din România, de peste 20 de ani, şi specialiştii pe care îi avem în cadrul companiei, am considerat oportun să promovăm aceste produse VIMAR, pentru care suntem unici importatori.

Grupul Menatwork, format din 11 firme, este specializat în producţia, comerţul şi montajul materialelor de construcţii şi a început activitatea în România în 1994. Parcul administrativ şi industrial din Bucureşti se întinde în prezent pe o suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi, iar în fabricile şi reţeaua de distribuţie a grupului lucrează peste 300 de angajaţi. Ceea ce facem noi ca şi companie este că încercăm în permanenţă să găsim produse noi şi inovative care nu există în piaţă şi pe care să le promovăm, cu care să stimulăm cererea şi consumul, pentru că, de multe ori, consumatorii au nevoie de un produs, dar nu-l cunosc pentru că nu este suficient promovat. Noi facem în aşa fel să promovăm produsul ca să se ştie că acesta există, este util şi inovativ. Produsul este în general vândut în România pe canalul de design, promovat prin designerii industriali şi ambientali.

AGERPRES: Unde folosesc preponderent occidentalii sistemele domotice inteligente, în zona de birouri sau în locuinţele personale ?

Viorel Niculae: Chiar dacă sistemele de sisteme de case inteligente au ajuns la maturitate în Vest în urmă cu şase-şapte ani, ele există aici de foarte multă vreme şi erau sisteme care se implementau doar în clădirile de birouri foarte mari, cu o tehnologie foarte puternică şi cu nişte costuri extraordinar de mari. Costurile iniţiale mari au făcut ca acestea să pătrundă mai lent în zona rezidenţială. Astăzi discutăm de sisteme rezidenţiale, iar automatizările rezidenţiale au ajuns la un optimum de tehnologie, ca şi cost şi uşurinţă a utilizării de către proprietar. Pentru businessul nostru, raportat la piaţa imobiliară locală, vedem o creştere extraordinară, pentru că lucrurile au evoluat cu mult în urma pieţelor din Vest şi atunci creşterile pot fi foarte mari, chiar dacă piaţa imobiliară nu creşte cu acelaşi ritm, ba chiar este în scădere. Chiar în acest context, sistemele noastre au o cerere din ce în ce mai mare. Este legată de piaţa imobiliară, dar nu de evoluţia pieţei imobiliare, ci de evoluţia tehnologiei în construcţii. Valoarea minimă a unui sistem de casă inteligentă este de 1.200 de euro, pentru un apartament de 100 de metri pătraţi, valoarea medie este de 5.000 de euro şi poate ajunge până la 10.000 de euro, în funcţie de elementele pentru care se optează. Sistemele instalate de noi au o valoare medie de 12.000 de euro, însă am avut şi cereri speciale a căror valoare s-a ridicat la 40.000 de euro. Diferenţa de preţ este dată, în principal, de elementele de design şi nu de sistemul tehnic propriu zis. Dacă se optează pentru un aparataj terminal special, costul creşte chiar şi cu 50 la sută.

AGERPRES: Ce fac aceste sisteme într-o locuinţă, încât să fie considerate ca fiind inteligente ?

Viorel Niculae: Orice locuinţă devine o casă inteligentă, cu sistemul BY-ME, de la VIMAR, atunci când luminile, caloriferele, aparatele de aer condiţionat, jaluzelele, sistemele de alarmă şi aparatele electrocasnice vor interacţiona şi vor putea fi controlate de la distanţă prin telefonul mobil. Este şi comod şi, în acelaşi timp, eficient să pleci în vacanţă, să închizi toate sursele consumatoare de energie, inclusiv căldura, şi să porneşti încălzirea cu două ore înainte de a ajunge acasă. Acestea funcţionează integrat. Este vorba un protocol de comunicaţii între mai multe aparate care, deşi sunt fabricate de producători diferiţi, comunică între ele pe un anumit standard. Ele pot fi configurate şi făcute să funcţioneze împreună. Este un sistem deschis, care poate fi instalat şi accesat de orice persoană care trece printr-un curs de programare, dă un examen şi are o cheie electronică cu care poate să deblocheze programul. În acelaşi timp, sistemul de PAS Proprietar este un sistem care nu poate fi accesat din exterior, este similar, să spunem, cu sistemul Apple, astfel încât poate fi doar utilizat, însă fără a fi accesat din exterior ca şi programare.

AGERPRES: Industria românească poate fabrica astfel de sisteme de case inteligente ?

Viorel Niculae: Din păcate din producţia internă nu există componente pe care să le putem folosi. Noi ne-am dori foarte mult ca un număr cât mai mare de produse, cât mai multe componente din ceea ce instalăm noi să fie din producţia internă. La fel cum avem şi o fabrică de corpuri de iluminat şi, din păcate, foarte multe componente nu le găsim produse în România şi trebuie să le achiziţionăm din alte ţări. Nu există, încă, o preocupare pe acest segment. Sunt câţiva producători mici pe anumite produse specializate, dar componentele care ar putea fi folosite pentru sistemul integrat proprietar nu corespund întotdeauna standardelor noastre de calitate. Noi certificăm în companie persoanele care instalează aceste sisteme şi doar cu acestea lucrăm. Certificarea lor este recunoscută în întreaga lume. Am investit în cursuri de calificare gratuită pentru instalatorii electrici, cursurile fiind recunoscute de toată reţeaua mondială a VIMAR. Ne-am confruntat în România cu lipsa de specialişti în acest domeniu şi am preferat să îi formăm noi. Acum, faptul că avem aceşti specialişti certificaţi a devenit un criteriu care stă la baza unei alegeri făcute de client. Am ajuns la un optim prin care clientul poate fi sigur de o garanţie de minimum 10 a sistemului inteligent domotic.

AGERPRES: Ce părere aveţi de fiscalitate, vă ajută decizia autorităţilor de reducere a CAS la angajator cu 5% ?

Viorel Niculae: Întotdeauna măsurile de genul acesta sunt binevenite, dar trebuie să le vedem şi aplicate. Trebuie să vedem normele de aplicare şi să vedem cum funcţionează. Este greu de dat un pronostic acum, dar sperăm să ne ajute, şi nu doar pe noi, ci şi pe ceilalţi angajatori.

Te-ar mai putea interesa și
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul educaţiei şi muncii:...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru ...
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...