Sistemele ruseşti antirachetă S-400 vor începe să fie livrate Turciei în următoarele două luni (producător)

Economica.net
07 06. 2019
1039106217_37622600

„Totul este în ordine, cred că în următoarele două luni vom începe livrările”, a declarat el într-un interviu pentru postul de televiziune NTV, citat de agenţiile de presă ruse, în marja Forumului Economic de la Sankt-Petersburg.

„Plăţile de avans au fost realizate, creditul a fost înregistrat, echipamentele sunt fabricate. În plus, am terminat deja formarea” de militari turci care vor folosi S-400, a continuat el.

Dorinţa Ankarei de a cumpăra sisteme ruseşti de apărare antiaeriană S-400 constituie o sursă majoră de fricţiuni între Turcia şi SUA, aliate în cadrul NATO. Armata SUA are temeri în special că sistemele ruseşti vor reuşi să străpungă secretele tehnologice ale avioanelor sale militare de ultimul tip F-35, pe care Ankara de asemenea intenţionează să le cumpere în noiembrie.

Însă, în pofida presiunilor Washingtonului, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reiterat încă o dată săptămâna aceasta că „nu se pune problema de a da înapoi” în ceea ce priveşte achiziţia rachetelor S-400.