Sistemul bancar poate pierde 14% din fondurile proprii după majorarea dobânzilor

Epoca dobânzilor mici şi implicit a costurilor de finanţare reduse pentru împrumuturile statului par să se apropie de sfârşit. Obişnuite să câştige din plasamentele în titluri de stat, în condiţiile în care împrumuturile către firme şi populaţie prezentau prea multe riscuri, instituţiile de credit se confruntă acum cu riscul plasamentelor sigure care pot genera pierderi.

La nivel mondial se aşteptă cel puţin trei creşteri de dobândă operate de Federal Reserve în ultima şedinţă din acest an şi încă două anul viitor, iar previziunile pentru politica monetară din România ar merge tot pe două etape de majorare a dobânzii de politică monetară anul viitor.

Băncile din România trăiesc în mare parte din împrumuturile pe care le acordă statului. Din păcate însă, foarte multe dintre plasamentele de acest gen sunt purtătoare de dobândă fixă, fapt ce va genera clar pierderi deţinătorilor de active de acest gen, în cazul în care riscul de dobândă va prinde contur.

Potrivit Raportului asupra Stabilităţii Financiare din România realizat de BNR, efectul unor creșteri ale ratelor de dobândă asupra rezultatelor financiare ale băncilor este important din perspectiva stabilităţii acestora. „La nivelul întregului portofoliu de active şi pasive ale sectorului bancar senzitive la riscul de rata dobânzii, efectul unei eventuale deplasări paralele ascendente și persistente a curbei randamentelor cu 200 puncte de bază generează o pierdere potențială de 13,9 la sută din fondurile proprii. O creștere a ratelor de dobândă de o asemenea magnitudine ar putea fi plauzibilă pe fondul majorării spread-urilor suverane, generate de accentuarea aversiunii la risc a investitorilor, chiar dacă nivelul ratelor de dobândă fără risc nu ar suferi modificări semnificative pe termen scurt”, precizează raportul băncii centrale.

Raportul precizează în continuare că, la nivelul portofoliului de titluri de stat al sectorului bancar, modificarea valorii de piaţă pe fondul unei creșteri neașteptate și persistente a ratelor de dobândă cu 200 de puncte de bază ar determina o pierdere de 10,47 la sută din fondurile proprii. De altfel, sectorul bancar românesc este principalul deținător al instrumentelor de creanță emise de stat (47,3% din totalul titlurilor de stat românești emise pe piața internă la septembrie 2016 sunt deţinute de bănci – conform BNR). Ponderea activelor purtătoare de dobândă fixă în activul bancar total este semnificativă, chiar dacă în ușoară scădere la septembrie 2016 comparativ finele anului 2015 (21,3% la septembrie 2016, respectiv 21,9% la decembrie 2015).

Băncile din România nu utilizează cu regularitate instrumente financiare derivate de acoperire la riscul de rata dobânzii (instrumente de hedging). Utilizarea instrumentelor financiare de natura datoriei (obligațiuni pe termen lung emise de instituțiile de credit, obligațiuni garantate) și a instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii (swap-uri pe rata dobânzii cu o maturitate mai ridicată, opțiuni), iar crearea cadrului necesar inițierii unor operațiuni de securitizare etc., ar putea ameliora riscurilor asociate unor produse de creditare pe termen lung prezente în portofoliile instituțiilor de credit.

Pierderea calculată de BNR este determinată de nepotrivirea duratei activelor și pasivelor sensibile la riscul de rată a dobânzii, pe fondul prezenței unei ponderi importante de active purtătoare de dobândă fixă în bilanțul băncilor (în special titluri de creanță). Distribuția pierderilor potențiale este eterogenă la nivelul băncilor, acestea având un interval de variație între -32 și +17 la sută din fondurile proprii. Potrivit art. 166 alin. 5 din Regulamentul 5/2013 privind cerințele prudențiale ale instituțiilor de credit, pentru riscul de rata dobânzii rezultat din activităţi în afara portofoliului de tranzacţionare se impune luarea de măsuri în situația în care instituțiile de credit consemnează o diminuare a valorii economice a capitalului care depășește pragul de 20% din fondurile proprii. În concluzie, în cazul producerii riscului de dobândă vom avea şi bănci care vor trebui să vină cu bani de acasă pentru a îndeplini cerinţele prudenţiale de capital.

Pentru populaţie, din producerea unui astfel de risc vor pierde persoanele care au acceptat dobânzi fixe la depozit şi teoretic ar avea de câştigat cei care au dobânzi fixe la credite. Practic, marja băncii este destul de mare în acest caz pentru ca în buzunarul clientului împrumutat în lei cu dobândă fixă să se simtă vreun câştig.