Sistemele cardului de sănătate şi reţetei electronice au căzut din nou
Două dintre sistemele informatice ale CNAS – cel al cardului naţional de sănătate şi al reţetei electonice – s-au blocat din nou. De altfel, a devenit deja o regulă ca în zilele de vineri măcar unul dintre sistemele informatice ale CNAS – cel al cardului de sănătate, al reţetei electronice, ori chiar platforma informatică a asigurărilor de sănătate – să nu funcţioneze. Medicii de familie au semnalat CNAS în repetate rânduri această problemă şi au cerut, printre altele, ca mentenanţa sistemelor informatice să se facă ori noaptea, ori în zilele de sâmbătă sau duminică. Fără rezultat, aşa cum se poate lesna observa.
Teamnet International se va ocupa de mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului cardului şi platformei informatice a asigurărilor de sănătate
Recent, CNAS a atribuit contractele pentru mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului cardului naţional de sănătate şi al platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS) companiei SC Teamnet International SA. Valoarea totală a contractelor câştigate de Teamnet e de 22,3 milioane lei fără TVA şi sunt finanţate din banii Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, alimentat în proporţie semnificativă din contribuţiile asiguraţilor la sănătate.
Teamnet International nu a semnat încă cele două contracte cu CNAS, drept care nu poate fi făcută responsabilă pentru blocajul de astăzi.
„Conform documentaţiei de atribuire, echipa noastră ar prelua suportul tehnic pentru cardul de sănătate la 30 de zile după semnarea contractului”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Bogdan Padiu, CEO la Teamnet Group.
Aşteptările medicilor de la Teamnet, câştigătorul acestor licitaţii, sunt foarte mari, în contextul în care cele două sisteme au frecvent blocaje, cu repercusiuni importante asupra pacienţilor şi cabinetelor.
Ce înseamnă o oră de nefuncţionare a sistemului cardului de sănătate
În realitatea de zi cu zi a cabinetelor, a medicilor şi a pacienţilor, dacă la uşa fiecărui cabinet sunt 5 – 10 bolnavi care aşteaptă să fie consultaţi şi să li se elibereze actele necesare, înseamnă că între 100.000 – 200.000 de pacienţi şi peste 20.000 de medici sunt afectaţi zilnic de acest incovenient aparent minor al unei ore de nefuncţionare – cât întreaga populaţie a unui oraş mare, au atras atenţia medicii de familie reprezentaţi de Societatea Naţională de Medicina Familiei, în memoriile trimise în repetate rânduri autorităţilor.
Începând cu data de 1 septembrie 2015, asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani cărora li s-a emis şi au intrat în posesia cardului naţional de sănătate primesc servicii decontate şi validate în sistemul public de sănătate, doar dacă prezintă acest document electronic la fiecare vizită la orice furnizor de servicii în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Cardurile naţionale de sănătate sunt obligatorii la medic pentru accesarea serviciilor medicale decontate de CAS şi pentru asiguraţii majori cărora li s-au emis carduri, nu au fost găsiţi acasă de poştaş care le-a returnat la Casele de Asigurări de Sănătate.