Sistemul cardului naţional de sănătate nu funcţionează din nou. Medicii vor face muncă dublă din cauza CNAS

01 08. 2016
card_de_sanatate_98737000

Sistemul cardului naţional de asigurări de sănătate nu funcţionează luni, 1 august, au semnalat medicii de familie şi au confirmat oficialii CNAS.

Instituţia explică într-un comunicat de presă că sistemul a picat din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele dintre componentele sale.

Muncă dublă pentru medicii din motive neimputabile lor

Acest blocaj înseamnă muncă dublă pentru medici care sunt obligaţi să încarce online, îndată ce sistemul va fi disponibil, serviciile pe care le-au acordat offline, în intervalul în care sistemul nu a funcţionat.

Mai precis, când sistemul informatic al cardului va fi din nou funcţional, medicii vor fi obligaţi să încarce în platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) serviciile pe care le-au efectuat offline, în maximum 72 ore lucrătoare, calculate de la ora zero a zilei următoare datei (calendaristice) prestării serviciilor, conform prevederilor legale în vigoare.

Cel mai recent, sistemul cardului naţional de sănătate nu a funcţionat câteva ore în data de 18 iulie şi pe 8 iulie.

A devenit o regulă ca măcar unul dintre sistemele informatice ale CNAS – fie că e vorba despre SIUI, despre cel al cardului sau despre PIAS – să nu funcţioneze. Medicii de familie au semnalat CNAS în repetate rânduri această problemă şi au cerut, printre altele, ca mentenanţa sistemelor informatice să se facă ori noaptea, ori în zilele de sâmbătă sau duminică.

Ce înseamnă o oră de blocare a sistemului cardului naţional de sănătate

În realitatea de zi cu zi a cabinetelor, a medicilor şi a pacienţilor, dacă la uşa fiecărui cabinet sunt cinci – 10 bolnavi care aşteaptă să fie consultaţi şi să li se elibereze actele necesare, înseamnă că între 100.000 – 200.000 de pacienţi şi peste 20.000 de medici sunt afectaţi zilnic de acest inconvenient aparent minor al unei ore de nefuncţionare – cât întreaga populaţie a unui oraş mare, au atras atenţia medicii de familie reprezentaţi de Societatea Naţională de Medicina Familiei, în memoriile trimise în repetate rânduri autorităţilor.

Teamnet International se va ocupa de mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului cardului şi platformei informatice a asigurărilor de sănătate.

În luna iulie, CNAS a atribuit contractele pentru mentenanţa şi suportul tehnic al sistemului cardului naţional de sănătate şi al platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS) companiei SC Teamnet International SA. Valoarea totală a contractelor câştigate de Teamnet e de 22,3 milioane lei fără TVA şi sunt finanţate din banii Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, alimentat în proporţie semnificativă din contribuţiile asiguraţilor la sănătate.

Compania nu a preluat încă suportul tehnic al celor două sisteme informatice. 

Reamintim că sistemul cardului de sănătate şi cel al platformei informatice a asigurărilor de sănătate au frecvent blocaje care afectează activitatea cabinetelor şi pun pe drumuri pacienţii.

De exemplu, doar în perioada 1 mai 2015 – 23 februarie 2016, cardul naţional de sănătate nu a funcţionat pe: 1 – 6, 19, 27 mai; 28 august; 18, 21, 22 septembrie; 9, 14, 19, 29, 30 octombrie; 3, 13 noiembrie; 4, 15, 16 decembrie; 14 – 15 februarie 2016, potrivit monitorizării făcute de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de publicaţia ECONOMICA.NET.

Începând cu data de 1 septembrie 2015, asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani cărora li s-a emis şi au intrat în posesia cardului naţional de sănătate primesc servicii decontate şi validate în sistemul public de sănătate, doar dacă prezintă acest document electronic la fiecare vizită la orice furnizor de servicii în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Cardurile naţionale de sănătate sunt obligatorii la medic pentru accesarea serviciilor medicale decontate de CAS şi pentru asiguraţii majori cărora li s-au emis carduri, nu au fost găsiţi acasă de poştaş care le-a returnat la Casele de Asigurări de Sănătate.

UPDATE 1 august, ora 18:00

CNAS a anunţat recent că problemele tehnice care au dus la blocajul sistemului cardului naţional de sănătate au fost remediate. Începând cu ora 18:00, sistemul funcţionează din nou.