Sistemul de emitere a rovinietei şi de plată electronică a taxei la podurile peste Dunăre este blocat
Sistemul de achiziţionare a rovinietei şi de plată a taxei de pod a picat în jurul orei 4.00 dimineaţa, iar până la acest moment nu se cunoaşte cauza defecţiunii şi nici cât va dura până se remediază situaţia, au declarat pentru News.ro reprezentanţii CNADNR.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România precizează că în perioada în care sistemul nu funcţionează nu vor fi emise procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru cei surprinşi în trafic fără rovinietă/peaj.
CNADNR mai spune că va anunţa opinia publică imediat ce defecţiunile vor fi remediate şi sistemul va fi funcţional.
Aceleaşi probleme cu sistemul au fost înregistrate şi de Paşte, când sistemul s-a blocat sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.00, din cauza unei probleme la server, şi a fost repus în funcţiune a doua zi.
În acest weekend, mulţi români pleacă pe litoral sau în staţiunile de la munte, profitând de faptul că şi luni este zi nelucrătoare, cu ocazia sărbătorilor de Rusalii.