Sistemul de înregistrare a petiţiilor de aproape 2 milioane de euro, respins de CGMB
Valoarea totală a Sistemului integrat pentru relaţia cu cetăţenii (SIRC) era de 8.929.000 de lei inclusiv TVA (aproximativ 1.984.000 euro), din care 2.963.600 era suma necesară pentru infrastructura proiectului, iar 5.964.400 de lei, costul aferent serviciilor necesare implementării acestuia, potrivit proiectului de hotărâre de consiliu ce a fost suspus, luni, dezbaterii în CGMB.
În raportul de specialitate se arăta că noua soluţie informatică va avea mai multe beneficii directe, atât în ceea ce priveşte fluxurile interne de documente ale Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), dar şi relaţia dintre cetăţeni şi municipalitate.
„SIRC va fi compus dintr-o serie de componente funcţionale, care comunică între ele şi servesc fluxurile interne ale Primăriei Municipiului Bucureşti. Accesul utilizatorilor interni va fi făcut pe baza drepturilor de acces (de tip nume utilizator şi parolă), gestionate de componenta de autentificare şi autorizare utilizatori. Accesul utilizatorilor externi se va realiza cu ajutorul componentei web pentru managementul petiţiilor online din link-ul pus la dispoziţie pe site-ul PMB prin internet”, se arată în document.
Totodată, în expunerea de motive a proiectului, se precizează că noua soluţie informatică va oferi ca beneficiu direct creşterea productivităţii funcţionarilor, reducerea birocraţiei, reducerea timpului de aşteptare a răspunsului pentru cetăţean, precum şi monitorizarea stadiului de rezolvare a petiţiei online pe site-ul PMB.