Sistemul financiar european este tot mai „stresat” de al doilea lockdown, impus în multe ţări – ASF

Al doilea lockdown, impus în multe ţări, contribuie la o incertitudine considerabilă în rândul investitorilor, se arată într-un raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară, remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 05 nov. 2020, 12:36
Sistemul financiar european este tot mai

Nivelul de stres în cadrul sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană, creşte şi se situează în jurul valorii de 0,158.

Şi indicii calculaţi de Bloomberg arată o deteriorare a condiţiilor pe pieţele financiare din SUA şi zona euro, iar indicele de turbulenţă pe pieţele bursiere internaţionale calculat de Bank of America Merrill Lynch are o evoluţie semnificativă, în ultima săptămână, pe fondul îngrijorărilor privind efectele unui nou val de îmbolnăviri cauzate de infectarea cu noul coronavirus.

Pe de altă parte, potrivit Moody’s, sistemul de sănătate va trece printr-un proces de transformări structurale în urma pandemiei de COVID-19.

Telemedicina sau practica de a folosi tehnologia pentru tratarea pacienţilor de la distanţă va juca un rol mult mai important în sistemul de sănătate, chiar şi după ce pandemia se va diminua în intensitate. Pacienţii au adoptat rapid telemedicina în timpul pandemiei şi probabil vor continua să o practice, având în vedere comoditatea pe care o oferă. În ceea ce priveşte furnizorii, telemedicina are potenţialul să reducă costurile şi să crească eficienţa.

În acelaşi timp, societăţile de asigurări de sănătate ar putea fi afectate în planul performanţelor financiare, pandemia accelerând multe dintre tendinţele care schimbau deja modul în care acestea funcţionau, cum ar fi: costurile ridicate ale pacienţilor cu afecţiuni cronice; implementarea telemedicinei şi monitorizarea pacienţilor de la distanţă; tranziţia de la modelul clasic, bazat pe plata pentru serviciile furnizate, la modelul bazat pe valoarea îngrijirii.

Abilitatea societăţilor de asigurări de a se adapta la aceste tendinţe, pe care pandemia le-a accelerat, va influenţa profilul lor de credit în următorii 3-5 ani.

Raportul săptămânal de tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară reprezintă o radiografie a evoluţiei principalilor indicatori macroeconomici şi a indicilor bursieri, la nivel local şi global.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...