Sistemul informatic al cardului de sănătate funcţionează din nou după trei zile consecutive în care a fost blocat

Sistemul cardului naţional de asigurări de sănătate a fost readus în stare de funcţionare, începând cu data de 13 octombrie 2016, ora 11:00, iar în continuare se efectuează măsuri tehnice de consolidare a acestuia, susţin oficialii CNAS. Sistemul informatic al cardului a fost blocat din 10 octombrie, ora 10:00 până astăzi, 13 octombrie.
Cristina Şomănescu - joi, 13 oct. 2016, 10:49
Sistemul informatic al cardului de sănătate funcţionează din nou după trei zile consecutive în care a fost blocat

Pentru a evita ca incidentele de funcţionare a uneia dintre componentele Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) să perturbe activitatea furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Ministerul Sănătăţii şi CNAS lucrează în regim de urgenţă la elaborarea proiectului unei Hotărâri de Guvern care să permită relaxarea regimului de raportare şi validare a serviciilor efectuate în intervalul de timp de la apariţia incidentului şi până la soluţionarea acestuia, mai spun oficialii CNAS.

Vă amintim că o oră de nefuncţionare a sistemului cardului naţional de sănătate înseamnă, în medie, 150.000 de pacienţi şi peste 20.000 de medici afectaţi.

Peste 15,7 milioane de români au card naţional de sănătate.

Orice blocaj al unuia sau mai multor sisteme informatice ale CNAS – fie că vorbim despre sistemul informatic al cardului, sistemul reţetei electronice, fie că vorbim chiar despre PIAS – înseamnă muncă dublă pentru medici, din motive neimputabile lor, care sunt obligaţi să încarce în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate serviciile acordate în cel mult trei zile lucrătoare, calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării lor.

Sistemele cardului şi al platformei informatice a asigurărilor de sănătate au frecvent blocaje care afectează activitatea cabinetelor şi pun pe drumuri pacienţii.

Citiţi în ECONOMICA.NET reacţia reprezentanţilor medicilor de familie la haosul creat de disfuncţionalităţile frecvente ale sistemelor informatice ale CNAS, făcută publică azi, 13 octombrie, în a treia zi consecutivă în care sistemul cardului de sănătate a fost blocat.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...