Sistemul Informatic Integrat Vamal va fi indisponibil în perioada 10-14 martie
Potrivit sursei citate, sistemul se va întrerupe pe data de 10 martie, ora 17,00, şi se va încheia pe 14 martie, ora 8,30.
ANAF precizează că au fost luate toate măsurile administrative necesare pentru ca activitatea vamală a operatorilor economici să se desfăşoare în condiţii de normalitate, orice eveniment deosebit urmând a fi soluţionat în cel mai rapid mod.
SIIV este interconectat la sistemul vamal trans-european şi cuprinde sistemul de procesare a declaraţiei vamale, care permite depunerea declaraţiei vamale prin mijloace electronice de către operatorii economici autorizaţi, utilizatori ai SIIV, stocarea, înregistrarea şi validarea, de către autoritatea vamală şi plata drepturilor de import şi altor taxe.