Sistemul integrat de urmărire a materialului lemnos SUMAL 2.0 va deveni operațional din această noapte

Cel mai important sistem informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos, SUMAL 2.0, va fi pus în funcţiune începând cu ora 0:00 a nopţii de sâmbătă spre duminică, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, relatează Agerpres.
Economica.net - sâm, 30 ian. 2021, 13:22
Sistemul integrat de urmărire a materialului lemnos SUMAL 2.0 va deveni operațional din această noapte

Toate informaţiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţie şi un call-center, la numărul de telefon 0314337799.

„Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce priveşte urmărirea trasabilităţii lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre şi documente, precum şi prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual”, explică reprezentanţii ministerului.

Astfel, pentru administratorii de păduri – ocoalele silvice de stat şi private (de regim) au fost înlocuite registrul „Marcări” şi cel al „dispozitivelor de marcat”. Începând din 31 ianuarie, administratorii vor utiliza varianta lor electronică din noul SUMAL.

De asemenea, au fost înlocuite fişele de marcare de mână, precum şi centralizările aferente. Odată cu implementarea SUMAL 2.0, toate marcările se vor realiza electronic în teren, iar volumele se calculează şi se transmit automat. De menţionat este faptul că noul SUMAL are capacitatea de a descoperi automat eventuale erori din culegerea datelor dendrometice, astfel încât acestea să poată fi corectate în timp util.

Pentru operatorii economici – transportatori şi procesatori: se elimină toate documentele de transport pe hârtie între persoanele juridice. Toate avizele şi documentele conexe se vor realiza automat, exclusiv în format digital; va fi eliminată procedura de depunere a avizelor la Garda Forestieră. Până acum, transportatorii erau obligaţi, lunar, să se prezinte la sediile judeţene ale gărzilor forestiere pentru a depune avizele de transport în format tipărit. Prin SUMAL 2.0 acest proces se va realiza automat, fără să fie necesară deplasarea.

De asemenea, au fost eliminate registrele la depozite. Prin noul SUMAL, se realizează transferul automat al cantităţilor de la transportator.

Pentru ca toate modulele să fie funcţionale la parametrii optimi, toţi utilizatorii sistemului silvic trebuie să respecte paşii de utilizare a celui mai inovator sistem care descurajează tăierile ilegale de lemn şi îmbunătăţeşte activitatea angajaţilor.

Paşii de urmat pentru efectuarea corecta a transferului avizului de însoţire a mărfii de la emitent la transportator: transportatorul activează funcţia Bluetooth a dispozitivului mobil, accesează secţiunea „Preluarea aviz pentru transport” şi apasă butonul „Preluare”; emitentul va accesa secţiunea „Avize proprii”, selectează avizul, apasă butonul „Predă”, şi selectează din lista dispozitivelor vizibile Bluetooth, dispozitivul transportatorului.

„Foarte important – pentru a găsi în listă dispozitivul conectat prin Bluetooth, se recomandă redenumirea numelui dispozitivului mobil cu denumirea transportatorului; după transferul avizului pe dispozitivul mobil al transportatorului, transportatorul efectuează cele 4 fotografii şi apasă butonul „Start transport”; recomandăm verificarea foarte bine a informaţiilor introduse deoarece operaţiunea de confirmare este ireversibilă!”, se mai arată în comunicat.

În cazul în care solicitantul a greşit adresa de email pe care a indicat-o pentru primirea credenţialelor (respectiv a userului şi a parolei), corectarea se va face doar de angajaţii gărzii forestiere din raza teritorială a solicitantului. Odată ce s-a primit userul şi parola, nu se mai pot face modificări în câmpului utilizatorului.

Foarte important: la momentul încărcării stocurilor, utilizatorii nu trebuie să finalizeze operaţiunea până nu au introdus absolut toate stocurile aferente.

„Menţionăm că, în situaţiile în care activitatea se desfăşoară în zone fără accesbilitatea GSM, pentru funcţionarea corectă a aplicaţiilor mobile -android SUMAL 2.0 Avize şi SUMAL 2.0 Marcare, utilizatorii au obligaţia de a apăsa butonul „Sincronizează” în zona unde beneficiază de acoperire GSM sau conexiune la internet prin Wi-Fi”, mai precizează oficialii ministerului.

După data de 31 ianuarie 2021, SUMAL1.0 rămâne disponibil pentru consultare, fără a putea fi operate modificări.

SUMAL1.0 Agent îşi încetează aplicabilitatea, operatorii economici nemaifiind obligaţi să raporteze lunar situaţia stocurilor. Toate avizele emise în SUMAL versiunea 1.0 vor trebui recepţionate la destinaţie până sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ora 24:00, după această dată fiind obligatorii avizele emise în versiunea 2.0. Se mai pot aproba ulterior APV-urile constituite dar nepreluate până la data limită. Acestea se vor prelua manual în SUMAL 2.0.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...