Sistemul solar ar fi avut a cincea planetă gigantică, care ar fi fost aruncată în univers

Astronomii credeau că în sistemul solar s-au format doar patru planete gigantice: Jupiter, Saturn, Neptun şi Uranus. Acum, se pare însă, că ar fi existat şi o a cincea mare planetă, care a fost aruncată în spaţiu.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 09:02

Simulările computerizate realizate de David Nesvorny de la Southwest Research Institute din San Antonio, Texas, arată că este foarte puţin probabil, din punct de vedere statistic, ca sistemul solar să fi avut la începuturi doar patru giganţi.

Calculele arată că existau doar 2.5% şanse să se formeze doar cele patru mari planete, însă existau de 10 ori mai multe şanse să fi fost şi un al cincilea gigant.

„Acest lucru pare posibil, având în vedere recentele descoperiri ale unui număr mare de planete, care plutesc în spaţiul interstelar, indicând că expulzarea lor din sistemele solar ar fi un proces des întâlnit”, explică cercetătorul.

Se crede că Jupiter se afla, la un moment dat, pe o orbită mult prea aproape de centrul sistemului solar, unde se află Pământul şi Marte în prezent, însă a „sărit” brusc pe o orbită mai îndepărtată, aruncând cea de-a cincea planetă gigantică în afara sistemului.

Sistemul nostru solar a început să se formeze în urmă cu 4,5 miliarde de an, când a apărut Soarele dintr-un nor imens de praf şi de gaz. Planetele au sosit după vreo 10 milioane de ani, dar au avut orbite instabile pentru o perioadă mare de timp.

Soarele se află la jumătatea vieţii sale. El va rămâne fără hidrogen, combustibilul său şi se va transforma într-o gigantică roşie, ce va ucide Pământul, în circa cinci miliarde de ani.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...