Site-ul oficial de turism al României, închis pentru neplată. Noul ministru vrea să plătească deblocarea din banii lui
„Nu cred aşa ceva”, a fost prima reacţie a noului ministru al Turismului, Bogdan Trif, atunci când a aflat de la reporterul Profit.ro că site-ul romania.travel nu mai funcţionează. În scurt timp, însă, a revenit cu o declaraţie în care a explicat ce se întâmplă cu portalul oficial de turism al României. „M-am interesat să văd despre ce e vorba şi site-ul nu funcţionează de la începutul lunii ianuarie. Domeniul a fost luat pe persoană fizică şi este administrat de Ministerul Turismului. Nu e cadrul legal să-l plătim, motiv pentru care o să-l plătesc eu din salariul meu de ministru, astfel încât luni să funcţioneze din nou. Asta-i viaţa”, a spus Bogdan Trif.
El crede că, până în prezent, site-ul, creat de fostul şef al Biroului de Turism al României la New York, Simion Alb, a fost plătit tot „din buzunar”, în lipsa unui cadru legal. Alb, care a părăsit instituţia în toamna anului trecut, a predat administrarea portalului romania.travel către Ministerul Turismului în luna mai, atunci când Mircea Dobre, pe atunci ministru al Turismului, a decis să desfiinţeze birourile de promovare externă a României.
„Ar fi o pierdere să închidem site-ul, motiv pentru care am să-l plătesc eu pentru tot anul şi o să propun şi un act legislativ care să-mi permită să pot să-l iau şi să-l plătesc prin minister. Mi se pare de o importanţă vitală pentru noi. E o problemă foarte importantă, mulţumesc mult că mi-aţi semnalizat-o şi o s-o rezolv. Probabil luni, marţi, o să funcţioneze din nou”, a adăugat ministrul Trif. Întrebat cât va trebui să plătească pentru domeniu, ministrul a afirmat că, din câte a auzit, ar costa în jur de 120 de euro.
Contactat de Profit.ro, fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, pe care Trif l-a înlocuit în funcţie în urmă cu câteva zile, a explicat că site-ul a fost ţinut pe serverele unui prestator până în decembrie 2017. Contractul a expirat şi s-a decis mutarea site-ului pe serverele Secretariatului General al Guvernului (SGG), a adăugat el, precizând că există şi o adresă în acest sens.
„SGG ar putea muta site-ul oricând (adică gazduirea), dar nu are ce muta pentru că domeniul cu terminaţia nu a fost achitat. În sensul rezolvării plăţii, înţeleg că sunt documente încă pe circuitul de avizare. Anterior, situaţia a fost rezolvată prin efectuarea plăţii de către domnul Simion Alb către EnCirca (o companie din SUA), care deţine domeniile şi care, prin plata unei sume de 99 USD/ anual, reînnoieşte dreptul de folosinţă”, a mai spus fostul ministru al Turismului.