YouTube, o sursă de informare din ce în ce mai importantă – studiu

Economica.net
17 07. 2012
youtube_645x430_456x304_39266500

Acest studiu a evidenţiat faptul că subiectele de actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube într-o perioadă de 15 luni, între 2011 şi 2012. Seismul şi tsunami-ul din Japonia au reprezentat un subiect de interes major, generând 96 de milioane de vizionări pentru fişierele video referitoare la aceste catastrofe naturale, într-o singură săptămână, în martie 2011.

Cu toate acestea, potrivit Pew Research Center, audienţa informaţiilor postate pe YouTube, un site care îşi are originea în înregistrările video realizate de amatori, cu copiii lor sau animalele de companie, rămâne inferioară celei deţinute de clasicele buletine de ştiri televizate.

„Însă YouTube este un loc în care consumatorii pot să îşi fixeze propriul lor «meniu» de informaţii şi să le vizioneze atunci când vor – este un sistem de informaţii video la cerere”, se afirmă în acelaşi raport.

„În cazul seismului şi tsunami-ului din Japonia (…), această catastrofă a rămas pe locul întâi în topul înregistrărilor video de actualitate, timp de trei săptămâni consecutiv”, precizează autorii studiului. A fost cel mai important subiect de actualitate pentru acest site în anul 2011.

În ceea ce priveşte sectorul informaţiilor, această evoluţie reprezintă o „provocare”.
„Producătorii de informaţii pot să folosească site-ul pentru a-şi creşte audienţa, pentru a găsi înregistrări video realizate de amatori, pentru a-şi instala marca proprie şi a genera încasări. În acelaşi timp, site-ul de partajare de fişiere video reprezintă încă o platformă nouă, pe care trebuie să o înţelegi şi la care trebuie să te adaptezi”, se afirmă în acelaşi raport.

YouTube susţine că peste 72 de ore de înregistrări video sunt postate pe site în fiecare minut şi că peste patru miliarde de fişiere video sunt vizionate în fiecare zi.

Aproximativ 39% din fişierele video de actualitate sunt filmate de internauţi. Circa 51% poartă logoul unei surse de informare, dar, chiar şi printre acestea, unele par a nu fi fost realizate de jurnalişti profesionişti. Aproape 5% din totalul fişierelor postate provin de la companii şi grupuri politice, iar 5% rămân neidentificate.