Situaţia din Egipt are ‘toate caracteristicile unei lovituri de stat’ – Norvegia
‘Ceea ce se întâmplă are de fapt toate caracteristicile unei lovituri de stat militare’, a declarat pentru agenţia norvegiană de presă NTB şeful diplomaţiei Espen Barth Eide, care totuşi nu a calificat în mod direct faptele drept o ‘lovitură de stat’.
‘Un preşedinte ales a fost demis, un vicepreşedinte a demisionat, iar omul forte /actual/ este un lider militar’, a explicat Eide. ‘Militarii pretind că au un plan pentru revenirea rapidă la o guvernare civilă. Ei spun lucruri frumoase, dar aproape tot ceea ce s-a întâmplat de când au preluat puterea merge într-un sens greşit’, a continuat ministrul.
Dacă Turcia consideră că Egiptul este teatrul unei ‘lovituri de stat’, ţările occidentale au evitat până în prezent să folosească acest termen. Acesta ar obliga mai ales Statele Unite ale Americii să îşi suspende ajutorul pentru Cairo. Cel puţin 525 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în Egipt, potrivit unui bilanţ oficial anunţat joi după-amiază, în timpul dispersării de către forţele de ordine a unor partizani ai preşedintelui islamist alungat de la putere Mohamed Morsi.
Fostul şef de stat a fost înlăturat de armată la 3 iulie şi se află deţinut de atunci într-un loc secret. Violenţele au determinat autorităţile interimare instalate de militari să declare stare de urgenţă vreme de o lună şi să impună restricţii de circulaţie nocturne în jumătate din ţară.