Situația economică dificilă îi determină pe o treime dintre francezi să renunțe la o parte dintre produsele de igienă – sondaj

21 03. 2023
Paris

Conform studiului efectuat de Ifop pentru organizaţia non-profit Dons Solidaires şi publicat pe site-ul ziarului Liberation, precaritatea igienei, care „degradează respectul de sine şi duce la izolare”, este tot mai răspândită, nu doar în rândul beneficiarilor ajutoarelor pentru săraci.

Dons Solidaires (Donaţii Solidare) colectează produsele nevândute ale firmelor, în scopuri caritabile.

Sondajul arată că 7% din cei care au răspuns se spală pe dinţi fără pastă; 8% nu folosesc săpun sau gel de duş; 17% din părinţi schimbă aşternuturile copiilor mai rar decât ar dori. În 2021, conform unui studiu similar, procentajele respective erau de aproximativă două ori mai mici.

În rândul săracilor, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare: dintre cei ajutaţi de asociaţiile din reţeaua Dons Solidaires, 73% afirmă că renunţă la unele produse de igienă în general; 34% – la şampon; 31 – la articolele pentru perioada menstruală.

Comunicatul citează câteva răspunsuri primite: „Mi se întâmplă să spăl copiii doar cu apă sau să le spun să îşi facă doar o toaletă rapidă”, spune o mamă cu doi copii. O femeie afirmă că foloseşte hârtie igienică în loc de absorbante, pentru a lăsa mai multe astfel de articole fiicelor ei.

Sondajul a fost realizat în două secţiuni – un eşantion reprezentativ de 1.501 de francezi, plus 300 de părinţi cu copii mai mici de trei ani, care au completat individual un chestionar disponibil online în noiembrie 2022; un alt eşantion, de 1.162 de beneficiari ai asociaţiilor de ajutor pentru cei în situaţii precare şi de excludere socială, cărora li s-au pus întrebările în ianuarie şi februarie anul acesta, în sediile asociaţiilor partenere ale Dons Solidaires.

O treime din francezi renunţă la unele produse de igienă – fac duş fără săpun, îşi raţionalizează articolele pentru perioada menstruală sau nu mai folosesc deodorant – din cauza nesiguranţei economice, arată un sondaj ale cărui rezultate sunt preluate marţi de AFP.

Conform studiului efectuat de Ifop pentru organizaţia non-profit Dons Solidaires şi publicat pe site-ul ziarului Liberation, precaritatea igienei, care „degradează respectul de sine şi duce la izolare”, este tot mai răspândită, nu doar în rândul beneficiarilor ajutoarelor pentru săraci.

Dons Solidaires (Donaţii Solidare) colectează produsele nevândute ale firmelor, în scopuri caritabile.

Sondajul arată că 7% din cei care au răspuns se spală pe dinţi fără pastă; 8% nu folosesc săpun sau gel de duş; 17% din părinţi schimbă aşternuturile copiilor mai rar decât ar dori. În 2021, conform unui studiu similar, procentajele respective erau de aproximativă două ori mai mici.

În rândul săracilor, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare: dintre cei ajutaţi de asociaţiile din reţeaua Dons Solidaires, 73% afirmă că renunţă la unele produse de igienă în general; 34% – la şampon; 31 – la articolele pentru perioada menstruală.

Comunicatul citează câteva răspunsuri primite: „Mi se întâmplă să spăl copiii doar cu apă sau să le spun să îşi facă doar o toaletă rapidă”, spune o mamă cu doi copii. O femeie afirmă că foloseşte hârtie igienică în loc de absorbante, pentru a lăsa mai multe astfel de articole fiicelor ei.

Sondajul a fost realizat în două secţiuni – un eşantion reprezentativ de 1.501 francezi, plus 300 de părinţi cu copii mai mici de trei ani, care au completat individual un chestionar disponibil online în noiembrie 2022; un alt eşantion, de 1.162 de beneficiari ai asociaţiilor de ajutor pentru cei în situaţii precare şi de excludere socială, cărora li s-au pus întrebările în ianuarie şi februarie anul acesta, în sediile asociaţiilor partenere ale Dons Solidaires.

Sursa foto: Flickr