Situaţia financiară a Televiziunii Române s-a agravat: Angajaţii TVR nu şi-au primit salariile

Economica.net
16 02. 2016
cu_catalin_apostol_la_tvr_4_68463600

Dragoş Bocanaciu a mai spus că, marţi, la ora 10.00, este convocat un birou executiv de urgenţă al sindicatului, în care vor fi luate deciziile care vor fi puse în practică având în vedere această situaţie.

„Dacă se cere într-adevăr intrarea în insolvenţă a Televiziunii Române, eu cer intrarea în insolvenţă atât a conducerii Televiziunii Române actuale, dar în acelaşi timp şi intrarea în insolvenţă a Parlamentului, cel care potrivit legii este conducătorul de drept al Televiziunii Române”, a spus Dragoş Bocanaciu.

Pe de altă parte, Irina Radu, directorul general interimar al Televiziunii Române, a avertizat conducerea Parlamentului, printr-o scrisoare, că situaţia financiară a SRTv s-a agravat considerabil, în urma executărilor silite cerute de o parte dintre angajaţi, pentru obţinerea unor indexări salariale, după cum relatează Ştirile TVR.

Suma pe care ar trebui să o achite TVR către angajaţi în procesele de majorare a salariilor cu indicii preţurilor de consum, la care se adaugă plata diferenţelor salariale rezultate în urma acestei majorări, se ridică la 62 de milioane de lei, potrivit surselor citate.

De cealaltă parte, Dragoş Bocanaciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că „toată lumea discută despre aceste executări silite pe care le-au făcut angajaţii Televiziunii Române în momentul de faţă, dar nimeni nu discută despre executările silite la care a fost supusă Televiziunea Română de-a lungul timpului”.

Dragoş Bocanaciu a spus că, în 2008, şefului TVR de la momentul respectiv, Alexandru Sassu, „i-a fost cerut imperativ” de către Comisiile de Cultură ale Parlamentului să cumpere drepturile de difuzare pentru Liga Campionilor, indiferent de costuri, şi acesta a plătit din banii SRTv o sumă de 38 de milioane de euro. „Puţină lume ştie că pentru campionatele mondiale din 2010-2014 şi pentru campionatul european din 2012, TVR a scos din buzunar, din banii plătitorilor, 27 de milioane de euro, tot aşa impus”, a mai spus Bocanaciu.

Pe de altă parte, Dragoş Bocanaciu a făcut referire şi la scrisoarea transmisă Parlamentului de către conducerea TVR. „Este totuşi ciudat, pentru că acea hârtie are un număr de ieşire (din TVR, n.r.) în data de 11 februarie şi data de intrare la Parlament este astăzi. Poate cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva acest lucru a fost premeditat”, a spus Bocanaciu.

În respectiva scrisoare, Irina Radu, directorul general interimar al SRTv, spune că situaţia TVR s-a agravat, făcând referire la faptul că Televiziunea Română a pierdut un proces colectiv cu un număr de 726 de salariaţi ai SRTv, prin care instanţa a impus televiziunii publice să le majoreze salariile de bază cu indicii preţurilor de consum şi să le plătească diferenţele salariale rezultate în urma acestei majorări, decizia instanţei fiind definitivă, după cum MEDIAFAX a relatat la începutul lunii februarie.

Pe de altă parte, alţi angajaţi ai TVR, care au câştigat deja procese similare cu Televiziunea Română, au început să execute silit instituţia.

Astfel, luni, TVR a fost în situaţia de a nu putea să plătească salariile angajaţilor săi, potrivit unei informări transmise de Departamentul Economic salariaţilor instituţiei, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, srusele citate.

„(…) la această dată (15 februarie, n.r.), conturile deschise la principalele bănci cu care lucrează SRTv sunt blocate de un număr de peste 160 de acţiuni de executare silită privind diferenţe ce reies din acordarea indicelui de creştere a preţurilor de consum. Aceste executări se vor deconta automat la termenele scadente, unele dintre ele fiind depăşite ca termen dar neachitate din lipsă de disponibilităţi. Ultima încasare a taxei tv de la mandatarii Electrica a fost la data de 25.01.2016, din care SRTv a achitat avansul lunii ianuarie 2016 şi executările silite scadente. Din restul de sume s-au efectuat plăţi de obligaţii fiscale şi plăţi pentru activitatea curentă (utilităţi, deplasări etc)”, se spune în informarea transmisă angajaţilor TVR de Departamentul Economic.

În aceeaşi informare se afirmă că, luni, disponibilităţile din conturile societăţii erau insuficiente pentru plata salariilor (lichidarea lunii ianuarie 2016). „Urmează ca în cursul zilei de 15.02.2016 să se încaseze sumele necesare. În condiţiile în care conturile sunt blocate de popriri, este necesară o perioadă de 24 – 48 de ore de la data încasării, pentru desfăşurarea operaţiunilor bancare specifice privind disponibilizarea sumelor necesare efectuării plăţilor salariale aferente lunii ianuarie 2016. Dacă nu vor mai interveni alte disfuncţionalităţi, sperăm să putem plăti salariile în cursul acestei săptămâni”, se mai spune în aceeaşi informare.

La rândul său, Irina Radu a spus în informarea adresată angajaţilor că „acest fenomen se va repeta, chiar agravat, dacă vor continua executările silite”. „Vă rog să ţineţi seama că de acţiunile dumneavoastră depind salariile a peste 2.500 de oameni şi că afectaţi viaţa a peste 2.500 de familii”, a mai spus aceasta.

De cealaltă parte, într-un mesaj intern transmis angajaţilor TVR, Dragoş Bocanaciu, preşedintele principalului sindicat al instituţiei, spune că „indiferent de ceea ce încearca unii sau alţii, administraţie sau prieteni ai administraţiei să vă inoculeze în suflete, ceea ce se întâmplă acum nu este nicidecum rezultatul executărilor silite ale salariaţilor pentru drepturile băneşti cuvenite şi consfinţite de instanţă!”.

„Este, fără îndoială, rezultatul managementului dezastruos manifestat prin ingnoranţă şi ignorare, deservind intereselor de partid şi, nu de puţine ori, personale ale celor ce au fost trimişi să conducă televiziunea publică (…) Executările silite care se înmulţesc de la zi la zi sunt de fapt rezultatul ignorării totale de către conducerea SRTv a acestui final timp de 2 ani! Era previzibil încă din anul 2014 că procesele având obiect acordarea indexării salariilor cu indicele de inflaţie aferent anilor 2008-2012 vor avea acest rezultat. Din martie 2015 acest fapt a devenit certitudine, dar nu şi pentru conducerea SRTv, care a ignorat complet fenomenul social ce urma să se declanşeze! Este inadmisibil ca la 1 an de la prima soluţie pe fond în favoarea salariaţilor, conducerea SRTv să nu ia nicio măsură pentru diminuarea numărului de executări silite, a conflictelor sociale şi a blocării activităţii! (…)”, spune Dragoş Bocanaciu.

El precizează că nu a fost luată nicio măsură concretă de către conducerea TVR în ultimul an pentru diminuarea cheltuielilor cu executări silite care, practic au condus la o creştere a acestora cu cel puţin 15-20%, faţă de situaţia în care, încă din martie 2015, ar fi pus în aplicare deciziile instanţei şi „ar fi demarat un dialog real cu cei pe care acum îi numeşte ‘salariaţi intimaţi'”.

„Mi-aş fi dorit ca actuala conducere, alcătuită din profesionişti de televiziune să vă spună adevărurile dureroase, dar corecte despre TVR. Mi-aş fi dorit ca actuala conducere să vă spună cum i s-a impus TVR să cheltuiască peste 60 de milioane de euro pentru Liga Campionilor, Campionate Europene şi Mondiale la fotbal şi Olimpiade de vară şi de iarnă pentru ca publicul din România să stea liniştit şi să voteze ori PSD ori PDL sau PNL la alegerile locale sau parlamentare”, mai spune Dragoş Bocanaciu, în mesajul său adresat angajaţilor TVR.

Pe de altă parte, conducerea Parlamentului ar fi cerut Comisiilor reunite de cultură şi buget să analizeze situaţia financiară precară a Televiziunii Publice. Sedinţa ar putea avea loc cel târziu săptămâna viitoare, după cum relatează stiri.tvr.ro.