Situaţia în schimbare în domeniul securităţii din Europa, pe agenda vizitei lui Rassmusen în Estonia

Situaţia în schimbare în domeniul securităţii din Europa se va afla pe agenda convorbirilor pe care secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, le va avea în cursul vizitei sale din 8-9 mai în Estonia, se afirmă într-un comunicat difuzat luni de Ministerul estonian de Externe, citat de agenţia Xinhua.
Economica.net - lun, 05 mai 2014, 16:44
Situaţia în schimbare în domeniul securităţii din Europa, pe agenda vizitei lui Rassmusen în Estonia

Potrivit ministrului estonian de externe, Urmas Paet, vizita lui Rassmusen în Estonia este ”foarte importantă”. ”Aceasta este o confirmare a angajamentului NATO de a asigura securitatea statelor sale membre şi un indiciu al strânsei cooperări dintre Estonia şi aliaţii noştri din NATO”, a declarat şeful diplomaţiei estoniene.

Joi, Rassmusen va avea convorbiri cu Urmas Paet, apoi cu preşedintele ţării, Toomas Hendrik, şi cu premierul Tavi Roivas.

Vineri, Rassmusen va ţine o conferinţă publică la Universitatea din Tallinn şi se va deplasa la baza aeriană din apropiere de Tallinn, unde 150 de militari americani şi 100 de militari britanici au sosit săptămâna trecută pentru exerciţii militare comune.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...