Situaţie incertă pentru culturile de toamnă: suprafaţa cu rapiţă s-a înjumătăţit pentru că fermierii au replantat cu porumb sau floarea soarelui

Economica.net
03 03. 2019
dsc_0175c_12933100

Seceta de la finele verii trecute şi începutul toamnei a afectat negativ dezvoltarea culturilor de iarnă, precum cele de rapiţă, grâu şi porumb, astfel că anul de marketing 2019 – 2020 (iulie 2019 – iunie 2020) ar putea fi mai slab faţă de 2018 – 2019, unul dintre anii record ai României, indică ultima analiză pe această temă a Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA). Modificări în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate ar putea apărea, mai spun analiştii, şi urmare a modificării structurii exporturilor din anul trecut. În contextul unei producţii mari, contrar situaţiei din restul Europei şi în special din Nord, fermierii români au invadat piaţa europeană şi nu cea non-UE aşa cum s-a întâmplat anii anteriori.

„Rapiţa este de obicei prima cultură de iarnă plantată în România. Estimăm că, în toamna lui 2018, au fost plantate  550.000 de hectare (o scădere de 23% față de anul precedent). Cu toate acestea, piața susţine că o suprafață de la 250.000 până la 350.000 HA a fost sau va fi replantată. Unele suprafaţe cu rapiță au fost replantate cu grâu de toamnă și, de asemenea, cu orz, deși majoritatea acestor suprafeţe vor fi plantate cu porumb sau floarea-soarelui în primăvară. În zonele în care rapița a apărut cu întârziere, agricultorii sunt preocupați de vulnerabilitatea plantelor pe timp de iarnă. În zonele în care rapița a apărut la timp, fermierii s-au confruntat cu problema insectelor favorizate de vremea uscată și caldă.”, explică analiştii USDA. Aceştia estimează că suprafaţa cultivată cu rapiţă s-ar putea înjumătăţi, urmare a faptului că mulţi fermieri se vor reorienta către porumb şi floarea soarelui.

În ceea ce priveşte prognoza asupra culturii de grâu, USDA susţine că suprafeţele cultivate vor creşte în anul de marketing 2019 – 2020 (iulie 2019 – iunie 2020) față de anul precedent, datorită faptului că agricultorii convertesc rapiță în grâu. Productivitatea se leagă însă de vreme și de condițiile de creștere de luna aceasta și primăvară.

2018, un an cu exporturi atipice

În ceea ce priveşte pieţele de destinaţie pentru grânelor româneşti, 2018 pare a fi fost unul atipic, în condiţiile în care marfa locală a ajuns mai degrabă în Europa decât în statele non-UE. Mai exact, din datele Global Trade Atlas citate de USDA, în 2018, România a exportat peste 5,6 milioane de tone de grâu şi meslin, faţă de 6,7 milioane de tone anul anterior, iar mare parte din cantitate a ajuns în Egipt (1 milion de tone faţă de 1,1 milioane tone în 2017), Spania (932,7 mii de tone faţă de 273,3 mii de tone în 2017) şi Iordania (762 de mii de tone faţă de 627,4 mii tone în 2017). De asemenea, creşteri importante ale cantităţile trimise s-au înregistrat pe piaţa UK (plus 135,3%), Germania (51,3%).

Mai mult, în cazul porumbului, al cărui export au crescut în anul de marketing 2017/18 cu 38% față de anul trecut, de la 3,3 milioane de tone la 4,6 milioane de tone, 72% a ajuns în UE. „Se estimează că piețele UE vor menține același nivel al cererii și al cotei de piață pentru porumbul românesc în 2018/19. Similar cu grâul, Spania este cel mai important cumpărător de porumb din România (peste 1,1 milioane de tone), urmat de Italia (645.000 tone), Marea Britanie, Țările de Jos și Grecia. Cumpărători importanți din afara UE au fost Turcia (456.000 tone), Liban (273.000 tone) și Iran (234.000 tone).”, mai spune analiza USDA.