Situaţie inedită la Hidroelectrica: Salariul directorului a scăzut cu 20%, deşi compania a făcut profit record

Directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat în conferinţă de presă că salariile membrilor directoratului a trebuit să fie reduse cu 20%, la începutul acestui an. Asta în condiţiile în care angajaţii companiei au beneficiat de o majorare salarială netă de 15%.
Mihai Nicuţ - mar, 22 mai 2018, 20:22
Situaţie inedită la Hidroelectrica: Salariul directorului a scăzut cu 20%, deşi compania a făcut profit record

„Suntem singurii din companie cărora le-au scăzut salariile cu 20%, odată cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, pentru că au existat nişte interpretări. Nu mai luăm nici salariul net de anul trecut. Acum, salariile managementului sunt undeva la 16.000 de lei net, lunar”, a spus Bogdan Badea.

El a explicat că directoratul a luat această decizie de teamă să nu fie apoi obligat să dea banii înapoi, în condiţiile în care situaţia juridică a directoratului este mai complicată.

„La transferul contribuţiilor trebuia corelat OUG 90 cu OUG 109. OUG 109 spune că salariul trebuie să fie media ultimelor 12 luni a salariului mediu brut pe ramură. Sunt până la şase salarii care se pot acorda. Aici sunt două acte normative. Pe care îl iei în calcul? Se spune că se transferă contribuţiile, dar nu e foarte clar. Or, o enitate a Ministerului de Finanţe a spus aşa: cine e pe 109 definitivat păstrează netul, cine nu e pe 109 nu păstrează netul” a explicat Badea, care a spus că salariile unor şefi mai mici din companie au devenit de la începutul anului mai mari decât ale directorului general.

Directorii Hidroelectrica sunt încă provizorii, iar acest provizorat durează de mai bine de doi ani. Potrivit intenţiilor acţionarului majoritar, statul, trebuie organizată o selecţie pe baza OUG 109/2011 referitoare la guvernanţa corporativă în societăţile de stat, care s-a tot prelungit.

În aceste condiţii, conducerea a considerat că o majorare a salariului brut a membrilor directoratului, care să acopere transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, poate fi interpretată ca nelegală, şi a rămas cu acelaşi salariu brut, dar cu cel net tăiat. Pentru ceilalţi angajaţi, compania a majorat brutul cu echivalentul contribuţiilor sociale transferate, la care a adăugat un plus de 15%, pe net.

Badea spune că situaţia nu este normală. „Unul dintre candidaţii propuşi pentru a ocupa o funcţie în directoratul Hidroelectrica a spus : Eu nu mai vreau”, a afirmat directorul Hidroelectrica.

Citeşte şi:

Hidroelectrica ar putea fi obligată de stat se renunţe la 14% din producţia de energie ca să lase mai multă apă pentru peşti

Totuşi, în momentul în care compania va avea numit definitiv un directorat selectat în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, salariile vor creşte.
Membrii actuali ai Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica primesc în prezent doar o remuneraţie fixă. Însă, după ce se va alege noua conducere a companiei, pe baza Ordonanţei 109, toţi vor primi şi o remuneraţie variabilă, egală cu cea fixă de acum, care practic la va dubla venitul.

Profit record

Badea a anunţat că producătorul de energie a obţinut anul trecut un profit net de 1,36 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În 2016, profitul net al companiei a fost de 1,228 miliarde de lei.
Totodată, în primul trimestru al acestui an, Hidroelectrica a avut un profit net de 485 milioane de lei, faţă de 399 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2017, ca urmare a situaţiei hidrologice îmbunătăţite.
Marja EBITDA a crescut de la 67% în 2016 la 69% anul trecut şi 74% în primul trimestru al acestui an.

Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică din România şi prinicipalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Puterea instalată de care dispune compania este de 6.444 MW.

Te-ar mai putea interesa și
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate - va fi de acum înainte interzisă în Regatul Unit, cu excepţia......
„Aproape toţi banii din lume” | Record. 15.000 de miliarde de dolari, administrate de fondurile suverane de investiţii la nivel mondial
„Aproape toţi banii din lume” | Record. 15.000 de miliarde de dolari, administrate de fondurile suverane de ...
Fondurile suverane de investiţii din întreaga lume au ajuns să administreze active cu o valoare record de 15.000 de miliarde ...
Cum va fi vremea în Bucureşti, la început de 2026 – prognoză oficială ANM
Cum va fi vremea în Bucureşti, la început de 2026 – prognoză oficială ANM
Vremea va fi rece în municipiul Bucureşti până vineri dimineaţa, mai ales noaptea şi dimineaţa, urmând ca ulterior ...
Reţeta majorării TVA – Rusia creşte cota la 22% pentru a spori veniturile statului, în contextul războiului din Ucraina
Reţeta majorării TVA – Rusia creşte cota la 22% pentru a spori veniturile statului, în contextul războiului din ...
Începutul lui 2026 aduce în Rusia majorarea TVA de la 20% la 22%, pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, ...