Skanska investeşte 37 de milioane de euro în prima clădire din proiectul de birouri Equilibrium din nordul Capitalei

Suedezii de la Skanska investesc 37 de milioane de euro în prima clădire din proiectul de birouri Equilibrium din nordul Capitalei, se arată într-un comunicat de presă. Anunţul vine după ce săptămâna trecută compania a anunţat vânzarea celei de-a treia clădiri din proiectul Green Court către Globalworth, companie deţinută de omul de afaceri Ioannis Papalekas, care cumpărase şi celelalte două clădiri ale proiectului. 
Andrada Ghira - mie, 05 iul. 2017, 07:59
Skanska investeşte 37 de milioane de euro în prima clădire din proiectul de birouri Equilibrium din nordul Capitalei

Skanska demarează construcția primei faze a proiectului de birouri Equilibrium, situat în partea de nord a Bucureștiului, în zona Barbu Văcărescu – Floreasca. Prima clădire va avea o suprafață închiriabilă de 20.800 mp, 12 etaje şi 240 de locuri de parcare subterane şi supraterane și va fi finalizată în trimestrul II din 2019. În total, complexul va avea două clădiri cu o suprafață totală închiriabilă de 40.700 mp.

„Este un an foarte bun pentru Skanska, avand în vedere ca începem să dezvoltăm al treilea proiect de birouri din România. Am ales să ne extindem prezența în zona Floreasca – Barbu Văcărescu, în partea de nord a orașului și rămânem încrezători că aceasta continuă să fie una dintre cele mai populare zone, oferind avantaje evidente viitorilor locatari”, a declarat Aurelia Luca, country director Skanska Property România. 

Până în prezent, Skanska a dezvoltat un singur proiect pe piața românească: Green Court Bucharest, un complex de trei clădiri de birouri pe Strada Gara Herastrau, cu o suprafață de 52.000 metri pătrați. Toate cele trei clădiri au fost vândute companiei Globalworth, controlată de omul de afaceri Ioannis Papalekas. 

Skanska mai are în construcţie şi prima clădire din proiectul Campus 6 din apropierea staţiei de metrou Politehnică, în care investeşte 38 de milioane de euro.  Toate proiectele dezvoltate de Skanska România vor parcurge procesul de certificare LEED pentru a confirma respectarea principiilor dezvoltării sustenabile, ale eficienței energetice optime și ale asigurării unui mediu de lucru superior. 

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...