Skoda a lansat modelul Rapid, la preţuri între 11.900 euro şi 19.170 euro
Modelul este disponibil cu patru motoare pe benzină şi un propulsor Diesel.
Echiparea de bază include instalaţie de aer condiţionat, program electronic de stabilitate, şase airbag-uri, închidere centralizată, geamuri electrice faţă sau sistem audio original.
Preţurile pornesc de 11.990 euro pentru varianta Active, echipată cu motor de 75 CP, şi ajunge până la 19.172 euro, în cazul Elegance, cu motor de 122 CP.
„Avem multă încredere în noul nostru model. Alături de deja consacrata Octavia, Rapid va reprezenta motorul vânzărilor mărcii Skoda pe piaţa locală”, a declarat Daniel Moise, director de produs al mărcii.
Modelul a fost prezentat în premieră la Salonul Auto de la Paris, la numai câteva luni după introducerea modelului de clasă mini Skoda Citigo.