Skoda a prezentat crossoverul electric Enyaq Coupe

Skoda a dezvăluit crososverul electric Enyaq Coupe, al doilea model al mărcii cehe bazat pe platforma MEB a grupului Volkswagen.
Robert Stan - mar, 01 feb. 2022, 22:15
Skoda a prezentat crossoverul electric Enyaq Coupe

Noul model Skoda, în fapt un derivat al deja cunoscutului model Enyaq, se prezintă cu o abordare nouă a liniilor caroseriei, una care se distanțează de clasicismul mărcii din Cehia. De altfel, conform lui Thomas Schaefer, CEO Skoda, noul vehicul electric combină „emoția și eficiența”, oferind totodată „un spațiu generos tipic Skoda într-o caroserie elegantă”.

Grație noilor detalii de design, Skoda vizează cu acest nou model o piață chiar mai largă decât cea acoperită de modelul de bază, Enyaq. În plus, Enyaq Coupe va deveni prima mașină electrică Skoda care va purta pe caroserie sigla RS.

În opinia oficialilor Skoda, prin apariția Enyaq Coupe, marca își va permite să urce către o zonă mai potentă financiar a clientelei după ani buni în care a vizat cumpărătorii mai atenți la costuri.

„Imaginea mărcii s-a îmbunătățit în toată Europa, nu mai suntem marca vechilor glume. Acesta va fi cel mai scump model din gama noastră, dar chiar și cu acest preț, mașina oferă un raport calitate-preț foarte bun”, a declarat Martin Jahn, șeful de vânzări și marketing al Skoda.

Spre deosebire de Skoda Enyaq, noul vehicul este livrat clienților, chiar și în varianta de bază, cu o baterie de 58 kWh (în cazul Enyaq iV pachetul cel mai mic de baterii are 52 kWh), în timp ce în echipare de top mașina are în dotare bateria de 77 kWh.

Varianta iV 80 cu tracțiune spate asigură o putere de 201 CP, în timp ce modelele iV 80X și vRS cu tracțiune integrală adaugă un al doilea motor pentru a crește puterea la 261 CP, respectiv 295 CP.

Autonomia maximă a versiunii iV 80 a modelului Skoda Enyaq Coupe este de 545 km, mai mare decât cea a variantei identice a SUV-ului Enyaq. Această creștere este pusă de oficialii Skoda pe seama aerodinamicii îmbunătățite a coupe-ului.

În ciuda formei caracteristice, varianta Coupe asigură un spațiu pentru bagaje de 570 de litri, cu doar puțin mai redus decât ce poate oferi Enyaq-ul clasic (585 litri). De asemenea, cei de la Skoda spun că luneta înclinată nu afectează pasagerii din spate, aceștia având la dispoziție același spațiu asemănător celui din varianta break a modelului Octavia.

Skoda a vândut 44.553 unități Enyaq în 2021, primul său an complet de vânzări. În același timp, Volkswagen a comercializat 54.982 de unități ID4, SUV-ul electric echivalent dezvoltat pe aceeași platformă MEB.

Skoda se așteaptă ca modelele complet electrice să reprezinte între 50% și 70% din vânzările sale din Europa până în 2030 „în funcție de evoluțiile pieței”, a spus Schaefer.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va aloca 1,3 miliarde euro pentru programul Digital Europe 2025-2027
Comisia Europeană va aloca 1,3 miliarde euro pentru programul Digital Europe 2025-2027
Comisia Europeană va aloca 1,3 miliarde euro pentru programul Digital Europe 2025-2027 (DIGITAL), care se axează pe implementarea inteligenței artificiale (IA) și adoptarea acesteia de către......
Startup-urile și dezvoltatorii de tehnologii curate vor putea accesa finanțări  InnoEnergy de 160 de miliarde de euro în următorii 5 ani
Startup-urile și dezvoltatorii de tehnologii curate vor putea accesa finanțări InnoEnergy de 160 de miliarde de euro ...
Startup-urile și alte companii europene care dezvoltă tehnologii curate, în energie și protecția mediului, vor putea ...
Ciolacu l-a numit pe buzoianul Claudiu Constantin drept secretar de stat la Sănătate
Ciolacu l-a numit pe buzoianul Claudiu Constantin drept secretar de stat la Sănătate
Premierul Marcel Ciolacu l-a numit, joi, în echipa de conducere a Ministerului Sănătății pe Damian Claudiu Constantin. ...
Deși vămuiește scump mașinile, SUA a apelat la Europa pentru a furniza ouă. Slabe șanse, poate Turcia și Coreea de Sud pot ajuta
Deși vămuiește scump mașinile, SUA a apelat la Europa pentru a furniza ouă. Slabe șanse, poate Turcia și Coreea de ...
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obțină exporturi din partea țărilor din Europa ...