Skoda mizează pe noi modele pentru a-şi relansa vânzările din China

Economica.net
09 07. 2014
skoda_logo_09889900

Preşedintele Skoda China, Andreas Hafemann a declarat că producătorul auto speră că noul model compact Rapid Spaceback, noua generaţia a sedanului Octavia şi nouă versiune a SUV-ului Yeti să conducă la creştere cu peste 10% a vânzărilor în acest an.

‘Ne-am făcut temele în ceea ce priveşte marca şi vehiculele’, a declarat Hafemann. ‘Cu aceste produse este vorba de expansiune de a intra pe segmente pe care nu eram poziţionaţi în trecut’, a adăugat Hafemann.

Anul trecut Skoda a vândut 227.000 de unităţi în China, în scădere cu 3,7% comparativ cu 2012. În primele cinci luni ale acestui an livrările Skoda au crescut cu 8,2%, comparativ cu o creştere de 11% înregistrată de piaţa de vehicule pentru pasageri.

Obiectivul Skoda este să-şi dubleze vânzările în China până în 2018, pentru a sprijini planului VW de a devansa Toyota Motor Corp. pentru a deveni cel mai mare constructor auto din lume până în 2018.

Însă analiştii de la IHS Automotive avertizează că pentru această creştere Skoda trebuie să evite să concureze cu brandul mamă VW. Potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a companiei sedanul Skoda Octavia costă 119.000 de yuani (19.000 de dolari) în timp ce VW Lavida, unul din cele mai populare sedanuri din China, costă 107.800 de yuani. ‘Dacă tot plăteşti acelaşi preţ ca şi pentru un Volkswagen de ce să nu alegi un model Volkswagen?’, a spus analistul IHS Automotive, Lin Huaibin.

Hafemann a precizat că Skoda va scoate în evidenţă valoarea produselor sale şi că are de gând să-şi crească numărul de reprezentanţe din China cu cel puţin 10% până la 360 de unităţi la finele anului. De asemenea, Skoda colaborează cu partenerul său Shanghai Volkswagen Automotive Co. pentru a extinde linia de produse dincolo de cele şase modele pe care el asamblează în prezent în China: Fabia, Octavia, Rapid, Rapid Spaceback, Yeti şi Superb. Hafemann a precizat că Skoda va introduce un nou SUV care este mai mare decât Yeti, dar a refizat să dezvăluie când va intra pe piaţă noul model.

Introducerea unui nou SUV ar ajuta la reducerea dependenţei Skoda de sedanuri, un segment care în primele cinci luni a înregistrat o creştere de 5,4% faţă de o creştere de 38% în cazul SUV-urilor.