Skoda Rapid a obţinut cinci stele la testele de siguranţă EuroNCAP

Limuzina de clasă compactă Skoda Rapid, lansată oficial săptămâna trecută pe piaţa românească, a obţinut calificativul maxim - cinci stele - la testele de siguranţă realizate de EuroNCAP, informează un comunicat al Porsche România, importatorul local.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 17:24
Skoda Rapid a obţinut cinci stele la testele de siguranţă EuroNCAP

La testul de impact, Rapid a obţinut rezultate excelente la siguranţa pentru pasagerii adulţi şi copii, pentru pietoni şi la sistemele de asistenţă.

‘Skoda Rapid este una dintre cele mai sigure maşini din segmentul său. Limuzina noastră compactă este o maşină de familie ideală, care oferă mult spaţiu pentru cinci pasageri şi pentru bagajele acestora’, a declarat Frank Welsch, membru în consiliul de administraţie Skoda, responsabil pentru dezvoltare tehnică.

Automobilul de clasă compactă Skoda Rapid a fost lansată pe piaţa românească la un preţ de intrare de 11.990 euro (cu TVA inclus). Echiparea de bază include instalaţie de aer condiţionat, program electronic de stabilitate, şase airbag-uri, închidere centralizată, geamuri electrice faţă, sistem audio original.

Potrivit importatorului, Rapid – primul automobil Skoda care se înscrie în noua linie de design a mărcii – va deveni etalon în clasa compactă în ceea ce priveşte spaţiul interior.

Noul model se poziţionează între Skoda Fabia şi Skoda Octavia, în clasa automobilelor compacte care totalizează în prezent circa 36% din piaţa mondială de automobile.

Modelul dispune de 3 niveluri de echipare (Active, Ambition, Elegance), cu 4 motoare pe benzină (1.2 MPI / 75 CP; 1.2 TSI / 86 CP; 1.2 TSI / 105 CP; 1.4 TSI / 122 CP) şi un propulsor Diesel (1.6 TDI / 105 CP).

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în creştere pe majoritatea indicilor, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 67,8 milioane de lei (13,62 de milioane de euro), relatează Agerpres. ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar de stat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: 14 din 15 km de la Curtea de Argeș la Băiculești, gata de trafic – secretar ...
Simulare de traseu pe viitorul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești ce urmează să fie dat în trafic luna viitoare. ...
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, până la cel mai redus nivel începând din luna septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în Statele Unite Ale Americii a scăzut în martie, războaiele comerciale ale preşedintelui ...
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a ajuns la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită ...