Skoda va produce unele SUV-uri în afara Cehiei, pentru a face faţă cererii record

Economica.net
12 06. 2018
ci_0009b_07331900

Producătorul auto ceh susţine că cererea pentru noile SUV-uri Kodiaq şi Karoq ar putea duce la majorarea producţiei Skoda la două milioane de maşini până în 2025, de la 1,2 milioane în prezent. Deja Skoda se confruntă cu probleme legate de capacitatea de producţie la fabricile sale din Cehia.

‘Există o gamă largă de opţiuni pentru a acoperi acest boom al comenzilor’, putem folosi capacităţile neutilizate ale grupului Volkswagen.

‘Cererea va depăşi capacităţile noastre de producţie şi în 2018’, se arată într-un comunicat al Skoda.

Marii producători auto, inclusiv BMW, Daimler şi VW, folosesc în mod obişnuit contracte pentru relocarea producţiei cu firme ca Magna Steyr din Austria sau Valmet Automotive din Finlanda, obţinând o flexibilitate mai ridicată şi economisind investiţiile la propriile lor facilităţi.

Şeful sindicatului Volkswagen, Bernd Osterloh, a afirmat săptămâna trecută că mutarea unei părţi a producţiei în Germania până în 2019 nu va rezolva problemele de la Skoda, care a depăşit Audi, devenind al doilea mare contributor la profitul grupului VW după Porsche.

Cunoscută pentru automobilele sale cu preţuri mici, marca Skoda a intrat anul trecut pe segmentul automobilelor de teren (SUV) prin noile sale modele Kodiaq şi Karoq, iar până în 2020 vrea să lanseze alte 19 modele. Dar încercările de a creşte producţia la principala uzină Skoda de la Mlada Boleslav, Cehia, unde sunt produse peste o jumătate de milion de automobile anual, sunt în impas pentru că sindicatele se opun extinderii până sâmbătă a programului săptămânal de lucru, au declarat pentru Reuters surse din interiorul grupului Volkswagen.

Graţie cererii crescute din Europa şi China, vânzările Skoda au crescut cu aproape o treime în ultimii cinci ani, până la o cifră record de 1,2 milioane de autovehicule în 2017. În ultimii ani, producţia de automobile Skoda a fost extinsă pe pieţe precum China, India şi Rusia.

Potrivit surselor citate de Reuters, în cazul în care capacităţile de producţie vor fi menţinute la nivelul actual, Skoda ar putea să rateze şansa de a vinde aproximativ 360.000 de automobile până în 2020. Sursele au adăugat că Volkswagen şi Skoda speră să găsească o soluţie la această problemă până la vară, ceea ce ar ajuta marca să îşi atingă obiectivul de a-şi extinde vânzările externe de la aproximativ 100 de ţări în prezent până la 120 de ţări în 2025. Printre opţiunile analizate, se numără identificarea unor facilităţi de producţie din interiorul grupului Volkswagen care, în prezent, sunt sub-utilizate, dar şi investiţii pentru construirea unei noi uzine Skoda în afara Cehiei, unde ar putea fi produse şi alte mărci de automobile din portofoliul VW.

Având în vedere consecinţele scandalului Dieselgate, cel mai probabil Volkswagen va încerca să profite de orice capacităţi de producţie care nu sunt utilizate la maxim înainte de a construi o nouă uzină.