Skoda va produce unele SUV-uri în Germania, pentru a face faţă cererii

Skoda, divizia cehă a grupului Volkswagen, va produce unele SUV-uri şi în Germania, pentru a face faţă cererii în creştere, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 01 mai 2018, 11:56
Skoda va produce unele SUV-uri în Germania, pentru a face faţă cererii

Cunoscută pentru automobilele sale cu preţuri mici, marca Skoda a intrat anul trecut pe segmentul automobilelor de teren (SUV) prin noile sale modele Kodiaq şi Karoq, iar până în 2020 vrea să lanseze alte 19 modele. Dar încercările de a creşte producţia la principala uzină Skoda de la Mlada Boleslav, Cehia, unde sunt produse peste o jumătate de milion de automobile anual, sunt în impas pentru că sindicatele se opun extinderii până sâmbătă a programului săptămânal de lucru, au declarat pentru Reuters surse din interiorul grupului Volkswagen.

Luni, Skoda a confirmat că cel mai recent SUV – Karoq – va fi produs şi la fabrica Volkswagen din oraşul german Osnabrueck, de la sfârşitul acestui an şi în 2019, pentru a face faţă cererii ridicate.

Fabrica VW din Osnabrueck, unde sunt produse şi SUV-urile Porsche Cayenne, va vopsi şi va asambla Skoda Karoq, dar procesul va fi temporar, cea mai mare parte a producţiei Karoq urmând să rămână în Cehia, a precizat Skoda.

Graţie cererii crescute din Europa şi China, vânzările Skoda au crescut cu aproape o treime în ultimii cinci ani, până la o cifră record de 1,2 milioane de autovehicule în 2017. În ultimii ani, producţia de automobile Skoda a fost extinsă pe pieţe precum China, India şi Rusia.

Potrivit surselor citate de Reuters, în cazul în care capacităţile de producţie vor fi menţinute la nivelul actual, Skoda ar putea să rateze şansa de a vinde aproximativ 360.000 de automobile până în 2020. Sursele au adăugat că Volkswagen şi Skoda speră să găsească o soluţie la această problemă până la vară, ceea ce ar ajuta marca să îşi atingă obiectivul de a-şi extinde vânzările externe de la aproximativ 100 de ţări în prezent până la 120 de ţări în 2025. Printre opţiunile analizate, se numără identificarea unor facilităţi de producţie din interiorul grupului Volkswagen care, în prezent, sunt sub-utilizate, dar şi investiţii pentru construirea unei noi uzine Skoda în afara Cehiei, unde ar putea fi produse şi alte mărci de automobile din portofoliul VW.

Având în vedere consecinţele scandalului Dieselgate, cel mai probabil Volkswagen va încerca să profite de orice capacităţi de producţie care nu sunt utilizate la maxim înainte de a construi o nouă uzină.

Te-ar mai putea interesa și
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Parchetul European a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, din cauza unei investigații privind o posibilă abatere profesională, scrie Hotnews....
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei a efectuat teste de stres asupra instituțiilor bancare pentru a evalua impactul unui „scenariu ...
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong, a demisionat, la o săptămână după ce instituţia ...
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate – ONU
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate – ONU
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație ...