Slovacia cere Uniunii Europene elaborarea unui plan alternativ cotelor obligatorii de refugiaţi
‘Discuţiile cu liderii UE au confirmat că sistemul cotelor obligatorii devine o chestiune moartă din punct de vedere politic’, a spus Fico în faţa presei după o întrevedere avută la Bratislava cu omologul său ungar, Viktor Orban, de asemenea un critic îndârjit al acestor cote obligatorii.
Prin urmare, ‘dorim ca propunerile legislative ale Comisiei Europene să reflecte atitudinea premierilor şi preşedinţilor (…), care au confirmat clar voluntariatul ca un principiu de bază în problemele privind migraţia’, a adăugat Fico.
În acest context, premierul slovac a anunţat că doreşte ca la întâlnirea miniştrilor europeni de interne din data de 13 octombrie să se înceapă elaborarea unor propuneri alternative celor avansate de Comisia Europeană.
Potrivit agenţiei Reuters, la summitul european informal desfăşurat luna trecută la Bratislava, cancelarul german Angela Merkel a făcut un pas înapoi în demersul ei insistent de a-şi convinge partenerii europeni să accepte cotele obligatorii, ea fiind de acord să lase o portiţă de ieşire statelor est-europene, acceptând propunerea lor de ‘solidaritate flexibilă’, adică să poată contribui cu efective, echipamente şi cu fonduri la controlul migraţiei la frontierele UE, în loc să preia migranţi prin sistemul de cote.
Cotele obligatorii de refugiaţi au fost decise anul trecut în luna septembrie la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) în urma unui vot prin majoritate calificată. În lipsa consensului, s-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depăşită opoziţia statelor care nu au acceptat această iniţiativă, ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranţi extracomunitari aflaţi în taberele din Grecia şi Italia.
Până în prezent au fost redistribuiţi numai aproximativ 5.000 mii de migranţi, din cauza condiţiilor puse de unele ţări, cum ar fi ca solicitanţii de azil să fie familii cu copii sau să aibă experienţă profesională, dar şi a preferinţei migranţilor pentru unele ţări, mai ales Germania sau statele nordice.
Suplimentar faţă de acest sistem de relocare, Comisia Europeană a cerut pe 4 mai oficial instituirea unui mecanism automat şi permanent de împărţire prin cote obligatorii între statele Uniunii Europene a tuturor migranţilor care vor sosi în blocul comunitar, precum şi obligarea statelor membre care nu acceptă acest mecanism să plătească amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat. Acest sistem al cotelor permanente se află în prezent în stadiul de propunere.