Slovacia: Exerciţii ale forţelor militare aeriene din 14 ţări ale NATO
‘Principalul obiectiv al exerciţiilor constă în verificarea procedurilor comune de planificare şi desfăşurare a aviaţiei tactice în cadrul apărării antiaeriene’, precizează comunicatul, subliniind că utilizarea aviaţiei joacă un rol important printre armele moderne ale conflictelor. ‘Participarea de trupe străine contribuie de asemenea la o bună pregătire a operatorilor de sisteme antirachetă’, se mai spune în comunicat.
Potrivit ministrului slovac al apărării, Martion Glvac, exerciţiile actuale ‘nu sunt doar o instruire a piloţilor în vederea dobândirii de dexterităţi în aviaţie, ci şi exersarea sistemelor de apărare antiaeriană’. ‘Cred că aceasta este încă o dovadă a faptului că putem organiza exerciţii de asemenea anvergură şi să ne perfecţionăm măiestria în cadrul unor structuri internaţionale’, a spus Glvac.
Manevrele se desfăşoară la baza aviatică Sliac şi la poligonul Lest. Statul major al exerciţiilor este amplasat în oraşul Zvolen. La exerciţii iau parte circa 660 de militari, scrie Agerpres.
De asemenea, în manevre sunt implicate bombardiere F-16 ale forţelor militare aeriene din Belgia, Danemarca şi Norvegia, avioanele german Learjet 40, francez RAFALE, suedez Gripen, danez C-130J Super Hercules şi american EA 18G.
Manevrele MACE XVI au loc în Slovacia pentru a doua oară. Ultima dată acestea s-au desfăşurat aici în 2012