Slovacia se teme că tranziţia la maşinile electrice ameninţă Detroit-ul european din Dolny Kubin

Oraşul Dolny Kubin din nordul Slovaciei a devenit în ultimele trei decenii casa unor investitori precum producătorul austriac de piese auto Miba, pe măsură ce fosta Cehoslovacie a trecut de la statutul de relicvă a vechiului bloc estic la unul dintre cei mai mari producători auto din lume, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 08 ian. 2024, 12:08
Slovacia se teme că tranziţia la maşinile electrice ameninţă Detroit-ul european din Dolny Kubin

Sursă foto:  INFOGLOBE  – Oskár Mažgút

Însă acelaşi oraş, tipic pentru Europa Centrală şi trecutul său, este emblematic pentru ceva mai ameninţător care se prefigurează în viitor, scrie Agerpres.

Regiunea care a devenit cunoscută drept Detroit-ul Europei începe o altă tranziţie în 2024, pe măsură ce trecerea la vehiculele electrice se accelerează, iar Uniunea Europeană susţine producţia internă. Diferenţa de data aceasta este că, mai degrabă decât să recupereze decalajul, provocarea este de a evita rămânerea în urmă şi a prejudicia elanul economiei .

Producătorii de automobile investesc masiv în trecerea la vehiculele electrice. Grupul german Volkswagen AG va începe să producă modele SUV complet electrice după 2025 în Slovacia, în timp ce Volvo construieşte o nouă uzină lângă oraşul Kosice, care va produce automobile electrice începând cu 2026. Problema este ce se va întâmplă cu vasta reţea de furnizori care constituie coloana vertebrală a industriei şi care menţin economia în funcţiune.

În cel mai pesimist scenariu, până la 85.000 de locuri de muncă din Slovacia, adică 4,5% din forţa de muncă, ar putea fi eliminate în urma trecerii la electromobilitate, potrivit unui studiu realizat de GLOBSEC, un grup de reflecţie cu sediul în Bratislava, capitala Slovaciei.

În ţara vecină Cehia, ţara de origine a mărcii Skoda, primul ministru a făcut o prioritate strategică din sprijinirea industriei auto locale în tranziţia la electromobilitate. La fel ca Slovacia, Cehia se află în diverse stadii de discuţii cu potenţiali investitori pentru a construi fabrici de baterii, deşi niciuna dintre ele nu se apropie de Ungaria şi Polonia în ceea ce priveşte atragerea acestora.

„Dacă nu gestionăm această transformare, vom avea o problemă cu ocuparea forţei de muncă”, a declarat Alexander Matusek, preşedintele grupului de lobby al industriei auto din Slovacia.

Este greu de supraestimat importanţa industriei auto pentru Slovacia şi Cehia, care s-au despărţit în mod paşnic în 1993. Cele două ţări produc mai multe maşini pe cap de locuitor decât oriunde altundeva în lume.

În ambele ţări, cel puţin un sfert din exporturi depind de fabricile de automobile, ceea ce a dus la o creştere economică medie de 3,5% în Slovacia şi de 2,4% în Cehia în ultimele două decenii, mai mare decât media UE. Jumătate din producţia industrială a Slovaciei provine de la producătorii de automobile şi de la furnizorii acestora. Un total de 260.000 de persoane sunt angajate la patru producători de automobile şi 350 de furnizori de automobile din Slovacia. În Cehia, numărul angajaţilor din acest sector este aproape dublu faţă de cel din Slovacia.

Dolny Kubin, un oraş de aproximativ 18.000 de locuitori, se află în regiunea Zilina din Slovacia, unde se află şi fabrica producătorului coreean de automobile Kia. A fost nevoie de două decenii pentru ca rata şomajului de 20% să scadă la 4%, tot datorită companiei Miba, care produce componente pentru motoare cu combustie şi transmisii pentru clienţi precum Volkswagen şi Stellantis, care regrupează mărci precum Fiat şi Citroen.

Primarul Jan Prilepok se teme că trecerea la maşinile electrice va arunca oraşul său în regres. „Ştiu din discuţiile cu furnizorii că aceştia sunt pregătiţi să se adapteze, dar depind de clienţii lor pentru a face faţă transformării. Vedem acest lucru ca pe o ameninţare serioasă. Îmi vin în minte paralele cu Nokia şi telefoanele sale mobile din trecut”, a spus Prilepok.

Sute de companii care furnizează componente pentru producătorii de automobile sunt împrăştiate în Cehia şi Slovacia. Acestea încearcă acum să menţină comenzile şi locurile de muncă în industria care trece prin cea mai mare bulversare de când producătorii auto de stat au fost privatizaţi şi au fost construite noi uzine în anii ’90.

Presiunea provine din faptul că un sistem de propulsie al unui automobil convenţional are aproximativ 200 de piese mobile, în timp ce unul electric are aproximativ o zecime din acestea. De asemenea, nu este nevoie de lucruri precum injectoarele de combustibil şi sistemele de evacuare a gazelor.

Anul trecut, Volkswagen a început producţia celor mai recente versiuni ale modelelor emblematice VW Passat şi Skoda Superb la uzina sa din Bratislava, dar acestea ar putea fi printre ultimele maşini cu motor cu combustie care vor fi construite acolo.

Skoda, companie cu o vechime de 128 de ani, intenţionează să investească 5,6 miliarde de euro (6,1 miliarde de dolari) până în 2027 în trecerea la vehiculele electrice, înainte de interzicerea de către UE a vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel după 2035, a declarat directorul general Klaus Zellmer într-un interviu acordat anul trecut la Praga.

Cu toate acestea, criticii acuză UE pentru că subminează industria auto. Tranziţia la automobilele electrice este prea rapidă, iar companiile se vor lupta şi mai mult pentru a concura cu China, potrivit preşedintelui Asociaţiei industriei din Cehia, Zdenek Zajicek. „Europa a luat un ritm mare şi a pornit într-o direcţie care, într-un fel, ne plasează într-o poziţie dezavantajoasă în comparaţie cu alte continente”, a declarat Zajicek într-un interviu postat online în noiembrie.

Unele companii încep deja să simtă acest lucru. Kongsberg Automotive, un producător de schimbătoare de viteze din Vrable, în centrul Slovaciei, a concediat 192 de angajaţi în octombrie din cauza creşterii costurilor. Un alt furnizor, Svec Group, a declarat că trebuie să îndeplinească criteriile ecologice ale UE pe care rivalii chinezi nu le îndeplinesc.

„Noi nici măcar nu putem cumpăra materia primă la preţul la care ei îşi vând produsele finale. Îi întrebăm astăzi pe clienţii noştri ce vor face pentru a face faţă acestei transformări, şi nici măcar ei nu ştiu încă”, a declarat Lubomir Svec, a cărui companie fabrică în Vrable scule de presare pentru producţia de componente de caroserie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...