Slovacia şi Ucraina vor semna în curând un acord pentru livrarea gazelor naturale

Comisia Europeană se aşteaptă ca operatorii reţelelor de gazoducte din Slovacia şi Ucraina să semneze în următoarele zile un acord care va permite Uniunii Europene să livreze gaze naturale Ucrainei, în ideea de a ajuta această ţară să-şi reducă dependenţa de livrările ruseşti, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 21:41
Slovacia şi Ucraina vor semna în curând un acord pentru livrarea gazelor naturale

‘Credem că suntem foarte aproape de un acord. Conţinutul acordului a fost convenit şi acesta prevede că gazul natural va fi livrat din Vest spre Est prin Slovacia pentru Ucraina’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Marlene Holzner. ‘Singura chestiune care a mai rămas este semnarea acordului, iar acest lucru ar trebui să se întâmple în câteva zile’, a adăugat Holzner.

În vara acestui an, ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, declara că speră să semneze în toamnă un acord privind furnizarea de gaze naturale în sistem invers cu Slovacia şi România. ‘Sunt încrezător că în septembrie vom semna un acord cu partenerii noştri din Slovacia, iar în octombrie sperăm să semnăm un acord cu România’, declara Stavytskiy la finele lunii august.

Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE, iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...