Slovacia va începe administrarea vaccinului rusesc Sputnik V
Slovacia va deveni astfel al doilea stat membru al Uniunii Europene care utilizează vaccinul Sputnik V, după Ungaria, deşi acesta nu a fost încă autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Slovacia, ţară cu 5,5 milioane de locuitori, a importat în martie 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, care au stat de atunci în depozit în aşteptarea aprobării.
Citește și: O campanie indiană a obţinut patentul pentru fabricarea vaccinului Sputnik V (economica.net)
„Există încă un număr care nu e neglijabil de cetăţeni ce declară că nu se vor vaccina decât cu Sputnik V”, se arată în motivarea deciziei guvernului.
Acest fapt nu poate fi ignorat dacă obiectivul este vaccinarea unui procent suficient din populaţie, mai explică guvernul.
Ministrul sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, a primit dispoziţie oficială să asigure startul vaccinării cu Sputnik V până la data de 7 iunie.
Potrivit guvernului, aprobarea pentru administrarea vaccinului rusesc este valabilă doar pentru cele 200.000 de doze aflate deja în ţară. Acordul cu Rusia prevedea achiziţia în total a 2 milioane de doze, însă nu au fost anunţate planuri cu privire la importul restului de doze.
Citește și: Germania vrea să cumpere până la 30 milioane de doze de vaccin Sputnik V (economica.net)
Până acum, 1,6 milioane de slovaci au primit primele doze din cele patru vaccinuri aprobate de EMA (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson).