Slovenia nu exclude construirea unui gard anti-imigranţi dacă UE nu-i acordă suficient ajutor

Economica.net
23 10. 2015
border_fence_65262700

‘Avem în vedere şi această opţiune, dar momentul nu a venit încă. Sperăm încă la o soluţie europeană, dar dacă ne pierdem speranţa la acest nivel, dacă duminică nu obţinem suficient, atunci totul va fi posibil pentru că vom fi lăsaţi singuri’, a declarat el la televiziunea publică în noaptea de joi spre vineri.

Premierul sloven a insistat asupra faptului că construcţia unui astfel de gard la frontiera croată nu ar putea fi luată în calcul decât în ultimă instanţă, în primul rând din motive operaţionale.

‘Frontiera cu Croaţia este lungă (670 km), ridicarea unui gard ar fi destul de complicată şi chiar dacă acesta este construit ar trebui ca poliţia şi armata să îl păzească în permanenţă pentru a nu fi trecut ilegal’, a adăugat el.

Slovenia speră să obţină, cu prilejul mini-summitului UE-Balcani pe tema crizei migranţilor de duminică de la Bruxelles, un ajutor financiar de 140 de milioane de euro, precum şi asistenţă logistică şi umană pentru a face faţă afluxului. Acest stat pledează, de asemenea, pentru un control efectiv la frontiera greco-turcă a UE, măsură decisă de cei 28 dar care întârzie să se aplice.

Până joi seară, 38.600 de migranţi intraseră în Slovenia de la 17 octombrie, dată la care afluxul a fost deturnat spre această ţară de două milioane de locuitori, după închiderea de către Ungaria a frontierei sale cu Croaţia.

Adeptă a unei linii dure în acest dosar, Ungaria vecină şi-a închis deja frontierele sârbă şi croată cu ajutorul unor garduri.

Vineri, ministrul austriac de interne Johanna Mikl-Leitner, în vizită la postul de frontieră de la Spielfeld, unde sosesc majoritatea migranţilor care au tranzitat Slovenia, a făcut apel la UE ‘să construiască o fortăreaţă Europa’.