Slovenia va reduce salariile funcţionarilor, în urma unei decizii judecătoreşti

Economica.net
27 09. 2013
ciocan_judecator_83274200_96124100_66086600_53702800

Curtea a confirmat decizia prin care guvernul trebuie să plătească până la 170 de milioane de euro creşteri salariale neplătite în perioada 2010 – 2012, a precizat ministrul. ‘Nu putem obţine banii necesari decât reducând salariile din sectorul public’, a adăugat el.

Curtea Supremă a dat câştig de cauză unui sindicat al funcţionarilor publici care a atacat în justiţie guvernul de centru-stânga al lui Borut Pahor (2008-2012) pentru că a omis să plătească o creştere salarială negociată în sectorul public.

Deşi decizia instanţei nu îi priveşte decât pe salariaţii membri ai sindicatului, respectiv 20% dintre funcţionari, guvernul va plăti aceşti bani tuturor celor 160.000 de funcţionari, a precizat Virant.

Primul ministru de centru-stânga Alenka Bratusek a confirmat că guvernul trebuie ‘să găsească neapărat o soluţie’ la această problemă, dar a avertizat că acest lucru nu ar urma să aibă niciun impact asupra deficitului public din 2014, prevăzut la 3,5% din PIB. ‘Dacă va trebui să plătim această sumă imediat, vom fi constrânşi să scădem cu 5% salariile pentru funcţiile publice. Dar dacă eşalonăm plata pe mai mulţi ani, aceasta ar putea să reprezinte doar o scădere cu 1%’, a precizat Virant, potrivit căruia guvernul va negocia o soluţie cu sindicatele.