SmartBill anunţă o creştere a cifrei de afaceri cu 45% şi un profit care a depăşit un milion de lei in 2019

Economica.net
23 01. 2020
smartbill_founders_31556600

Business-ul SmartBill a crescut de 5 ori în ultimii patru ani, fiind liderul pieței de soluții financiar-contabile din România, în parte și datorită creșterii semnificative a portofoliului de clienți.

„Pentru noi, această evoluție vine ca o continuare a parcursului firesc pe care l-am avut în ultimii ani. Suntem mândri de felul în care am crescut și ne dorim să continuăm să oferim soluții inovatoare, care să îmbunătățească viața antreprenorilor. Aceste cifre vin ca o confirmare a faptului că, împreună cu partenerii mei, Ioana și Mircea, am reușit să construim o echipă solidă și eficientă, capabilă să furnizeze soluții de facturare, gestiune și contabilitate în cloud la un nivel de top. De menționat ar fi și faptul că suntem încă în construcție, profitul nu a fost până acum un indicator cheie, însă importanța lui va crește, iar aceste date nu pot decât să ne bucure”, a declarat Radu Hasan, Co-Founder & CEO SmartBill.

Principalii factori care au determinat această evoluție a cifrei de afaceri sunt calitatea produselor oferite, notorietatea din ce în ce mai mare a brandului, dar și structura pieței, care se află în creștere și care manifestă un apetit tot mai ridicat pentru soluțiile cloud. Adopția de servicii software este în continuă creștere, iar reprezentanții SmartBill estimează că acest proces se va accelera în 2020.

Cele mai mari venituri au fost generate de Versiunile de Facturare și Gestiune + Facturare, iar serviciul de Gestiune capătă o pondere din ce în ce mai mare, oferind IMM-urilor o bună parte din facilitățile unui ERP, la un preț incomparabil mai mic, cu o mai mare ușurință în utilizare.

În 2019, SmartBill a trecut printr-un proces de rebranding, în urma căruia s-a repoziționat drept primul ecosistem software de business din România. Concret, este vorba despre o serie de aplicații interconectate, în centrul cărora se află SmartBill: banca, platforme e-commerce, marketplace, curieri, contabilitate. Tot în 2019, SmartBill a desfășurat campania „Casa de marcat gratuită”, pentru a-i ajuta pe antreprenori cu înlocuirea unităților de marcat proprii.

Cel mai important eveniment al anului trecut îl reprezintă intrarea Visma în acționariatul companiei, o confirmare a faptului că misiunea de a deveni primul ecosistem software pentru IMM-uri din România este aproape îndeplinită.

Pentru anul 2020, asociații companiei se așteaptă la o creștere de aproximativ 40%, dar și la o maturizare a produselor existente, o consolidare a ecosistemului SmartBill și, în același timp, a echipei din cadrul companiei.

Din punctul de vedere al serviciilor-vedetă, în acest an se prefigurează o adopție și mai accelerată a SmartBill CONTA, un produs care a ajuns la maturitate și care a început deja să atragă din ce în ce mai mulți utilizatori. SmartBill CONTA este una dintre piesele esențiale ale ecosistemului companiei, dar și un pariu major care a atras investiții din partea Catalyst și Gecad. De asemenea, acționarii anticipează o evoluție a SmartBill POS, unul dintre cele mai noi produse oferite de companie.

În cursul acestui an SmartBill va lansa o facilitate prin care conturile SmartBill se vor putea conecta între ele, astfel că transferul de date și documente între toți utilizatorii să fie făcut automat, câștigând astfel timp și eficientizând procesul.

SmartBill este primul ecosistem software de business din România, având ca principal obiectiv automatizarea proceselor, transferul de date, precum și emiterea de documente, eliminând astfel munca manuală, redundantă, de reintroducere de date în diverse sisteme.

Serviciile SmartBill sunt utilizate, in prezent, de peste 65.000 de clienti, de la PFA-uri, la companii mici si mijlocii, si pana la multinationale, din toate sectoarele de business, precum servicii și comert. Peste 2 milioane de documente sunt emise lunar prin intermediul platformei, iar valoarea acestora depășește 4 miliarde de euro pe an.