Smartphone-urile sunt mai scumpe în medie cu 7% faţă de anul trecut
Un studiu recent arată că preţul mediu de vânzare al smartphone-urilor a crescut cu 7 procente în ultimul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit News.ro.
Conform GfK, în ciuda creşterii din ce în ce mai mici a numărului de unităţi vândute, producătorii de smartphone-uri reuşesc să-şi crească veniturile datorită cererii din ce în ce mai mari pentru smartphone-urile mai scumpe, care duce la creşterea preţului mediu de vânzare.
Deşi creşterea vânzărilor în Q3 2017 este de doar 3%, cu 366,6 milioane de unităţi livrate, valoarea vânărilor a ajuns la 116,8 miliarde de dolari, cu 10 procente mai mare decât aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterile de vânzări şi venituri vin în principal din trei regiuni: Europa Centrală şi de Est, China şi America Latină – regiuni care în mod tradiţional avantajau dispozitivele ieftine.
În Europa Centrală şi de Est vânzările au crescut cu 9 procente, însă, şi mai important, regiunea înregistrează cea mai mare creştere a veniturilor. Acestea au crescut în Q3 cu 26% de la an la an, ajungând la 5,4 miliarde de dolari.
Cea mai mare creştere în ceea ce priveşte unităţile livrate se înregistrează în America Latină. În principal datorită Braziliei, aici fiind vândute 27,8 milioane de unităţi, cu 11% mai mult decât în 2016.
China, deşi înregistrează o creştere a vânzărilor cu doar 5 procente, aduce o creştere a veniturilor de 20% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, semn că şi aici a crescut cererea pentru smartphone-urile mai scumpe.
GfK estimează că anul cesta vor fi vândute, în total, aproximativ 1.478 milioane de smartphone-uri, cu 4% mai mult decât anul trecut. Veniturile ar trebui să ajungă la 478,3 miliarde de dolari, o creştere anuală de 10%.