Smartphone-urile vor urca în curând în topul vânzărilor de terminale mobile

Smartphone-urile vor ajunge în curând segmentul dominant din vânzările de terminale datorită prețurilor în scădere și a interesului crescut al populației, au declarat reprezentanții Germanos Telecom România, care joi au sărbătorit 15 ani de la deschiderea primului magazin.
laurentiu.matache - joi, 17 nov. 2011, 12:58
Smartphone-urile vor urca în curând în topul vânzărilor de terminale mobile

„Penetrarea smartphone-urilor crește rapid ceea ce înseamnă că producătorii acestui segment oferă ceea ce își doresc clienții. Estimăm că în curând segmentul smartphone-urilor va fi lider în vânzări mai ales că au devenit din ce în ce mai accesibile”, a declarat Aris Karousos, Retail Chain Division Director, Germanos și COSMOTE România.

Germanos va trece anul acesta pe profit

Anul 2011 a reprezentat pentru retailer cel mai bun an de când a început criza financiară în 2009.

„Ţara a fost în criză financiară, iar rată de penetrare a telefonie mobile se află la un nivel destul de ridicat. Criză financiară durează deja de trei ani, dar anul acesta a fost cel mai bun, iar anul acesta vom fi profitabili”, a mai spus Karusos.

Se va merge pe optimizarea rețelei

„Nu cred că vom mai crește numărul de magazine pentru că în momentul de față cred că suprafața de retail pe care o avem este bună pentru cerințele pieței. Probabil vom reloca anumite magazine din zone unde sunt prea multe, în zone unde nu suntem prezenți pentru a ne optimiza rețeaua”,  a declarat Aris Karousos.

În ultimii patru ani, peste 17 milioane de clienţi au trecut pragul magazinelor din întreaga ţară. Germanos are în prezent peste 1.000 de angajaţi, cu o vârstă medie de 27,5 ani.  La sfârşitul lunii septembrie 2011, Germanos România avea peste 220 de magazine la nivel naţional, fiind parte din canalul de distribuţie al COSMOTE România, care includea aproximativ 600 de puncte de vânzare în întreaga ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...